”Suntem ceea ce mâncăm” zice o vorbă din folclorul modern. O fi sau nu adevărată, eu m-am gândit să fac o retrospectivă agroalimentară personală a anului gata să se încheie.
Mai întâi, să precizez că mi-am petrecut cea mai mare parte a anului în București. Apoi, am fost de mai multe ori la Polovragi, satul meu de obârșie. Pe locul trei, urmează locurile unde am ajuns ca jurnalist, prin țară. Exemplific: Vâlcea, Brăila, Buzău, Constanța, Alba.
Geografia are o influență importantă asupra meniurilor, dar nu este absolută. Bucureștiul este un Babilon gastronomic, găsesc aici mâncăruri accesibile și la sute de kilometri distanță.
Raiul ciorbelor
Așadar, ce am mâncat acasă, adică în București. Ciorbe multe. Sunt ciorbar înveterat. Foarte rar, le gătesc cu mâna mea, cu cartea în față. Mai ales Ciorbă ardelenească de porc.
Pe cele mai multe, le consum în oraș. Mă duc chiar la Ciorbărie. ( Menționez numele restaurantelor din conformitate toponimică, nu din rațiuni de marketing. Plătesc, nu primesc barter. ) Aici atac, deseori, Ciorba rădăuțeană. Pe locul doi, Gulyas. Din când în când, o Ciorbă de burtă.
Dar mai știu câteva locuri, cu ciorbe bune, cum ar fi Cantina 87, din apropiere. Aici, iau Ciorbă de văcuță.
În Piața Amzei, de la restaurantul La Băiatu, ținut de o familie de turci din Adana, mănânc mai mereu Supă de linte. Cam asta ar fi harta bucureșteană personală a ciorbelor.
Rămân la ciorbe, dar ies din oraș. La Polovragi, mănânc Ciorbă de găină de curte, Ciorbă de porc cu afumătură și Ciorbă de vițel. Sățioase, pline cu carne, nu mai am nevoie de felul doi. Scot bucățile de carne pe un fund de lemn, le sărez un pic și asta e. Sărut mâna pentru masă, mămică!
În deplasări profesionale, ciorbe obișnuite la restaurant.
La fast-food
Revin în București. Sunt un bun client al fast-food-urilor. Nu, nu servesc acolo mâncare din plastic, așa cum zic unii. Carne din burger e carne adevărată, provenită de la animale crescute în ferme. Nu e carne produsă în laborator.
Obișnuiesc să îmi scriu articolul de dimineață, pentru Lanțulalimentar.ro, la orele 7:30 – 8:00, la McDonalds, unde comand un Burger cu carne de porc și o cafea Americano mare. 22 de lei porția. Burgerul este savuros și îmi ține de foame până după-amiază, la ora 16:00. Pe locul doi, Burgerul cu carne de vită și, uneori, Frigărui de pui cu cartofi sau McNuggets din carne de pui.
Ajung și la KFC, unde puiul este rege. Au tot felul de combinații, le prefer pe cele nepicante, pe care le înmoi, totuși, în sos de usturoi, care este excelent.
Pe locul trei ar fi Noodle Pack, unde iau noodle de grâu cu vită, plus câțiva creveți prăjiți. Chiar ieri am fost acolo.
Micul de la București răsare
Uneori, dacă ajung la Piața Obor și nu e coadă mare, din aia la care trebuie să aștepți o jumătate de oră, îmi iau mici cu muștar. Deviza mea e ”Micul de la București răsare”.
Mici buni am mâncat și la Indagra 2025, de la fast-food-ul cu sloganul ”In mici we trust”.
Din când în când, comand pizza de la Jerry s Pizza.
Adaug, desigur, cumpărăturile din hypermarket-uri: fructe, legume, brânzeturi, mezeluri, slănină de Mangalița, etc.
Carnea de oaie
Spre deosebire de mulți conaționali, mie îmi place carnea de oaie, gătită sub toate formele. Două sunt locurile unde o consum: București și Polovragi.
La restaurantul La Băiatu, din Piața Amzei, iau mai mereu Rasol de berbecuț, cu cartofi fierți sau cu orez. Am parte de Tocan de oaie și de Friptură de miel, cu ocazia Paștelui, când ajung la Polovragi.
La Tâgul Apulum Agraria, din septembrie, am mâncat o pastramă de oaie pe grătar.
Calcan pe grătar
De la Târgul de pește, eveniment organizat în ograda Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în 27 octombrie, am cumpărat pentru prima oară calcan. Porția ( jumătate de pește ) foarte scumpă pentru veniturile mele. Am dus-o acasă, am împărțit-o cu copiii. Mai exact spus, am gustat calcan pe grătar.
Tot la acel târg, am savurat o ciorbă de sturion, numită Storceag.
Plus o porție de crap pe grătar, cu mămăligă, la un preț decent.
Tava cu dulciuri
Sunt fan clătite, plăcinte cu mere și savarine. Cele mai bune clătite le mănânc la Polovragi. Tot acolo, primesc tot felul de prăjituri, cu cremă, preparate de cumnata mea.
Clătite mai au de la Mesopotamia, dar acestea sunt mai mereu uscate.
Savarinele le cumpăr de la cofetăria Casandra, din Piața Romană. Mai opresc și la cofetăria Boromir, din Rm.Vâlcea.
O plăcintă cu mere excelentă am mâncat la Popasul Merei, din județul Buzău, la un eveniment organizat pentru fermieri.
Băuturi
Beau bere și vin. Rareori, cognac. Pentru o bere la draft, mă opresc la The Dubliner, pe Șoseaua N. Titulescu. Sau mă duc în centrul vechi, la Ursus. Dar nu ezit să-mi iau acasă câteva doze cu bere Staropramen, de la market.
Vinuri: Jidvei, formatul vechi, ”cinci bănuți”; la bag-in-box, de la Crama Viișoara. Doar vinuri albe. Și vinul de casă, de la Polovragi, produs de fratele meu. O căpșunică cinstită, cu o culoare rubiniu-deschis.
A, și să menționez neapărat meniul oferit la Punctul Gastronomic ”La Motoare”, din comuna Tisău, unde meșter bucătar este Răzvan Lavric. Niște sarmale cu carne de capră, dacă țin bine minte. Și mezeluri din acelea buzoiene, cu oaie, promovate la Slow Food Buzău. Plus vin de Pietroasele.
Or mai fi ceva mâncăruri, care nu-mi vin acum în minte. Habar nu am cum m-aș putea eu defini pe baza acestor meniuri. Cu siguranță nu ies din cadrul unui consumator obișnuit. Poate doar în ce privește carnea de oaie și faptul că, uneori, umblând prin țară, am ocazia să am pe masă mâncăruri nu ușor de găsit în București.
Dar nu vreau să las impresia că m-aș pricepe la mâncare! Înțeleg mai bine informațiile despre mâncare. De aceea țin acest site, să le fac cunoscute. Mai departe, fiecare cu alegerile și cu gusturile lui.
Donează pentru a susține site-ul lantulalimentar.ro. sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001
