Documente CNSAS dezvăluie absurditățile economiei comuniste: unt destinat exportului, lăsat să expire în depozite
Două documente publicate pe Facebook de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) oferă o imagine elocventă asupra modului în care economia planificată a regimului comunist genera situații absurde și profund nedrepte pentru populație. În toamna anului 1986, sute de tone de unt produs în România erau depozitate pentru export și lăsate să expire, în timp ce românii se confruntau cu lipsuri alimentare severe.
Fenomenul ilustrează perfect contradicțiile ultimilor ani ai regimului lui Nicolae Ceaușescu, când exporturile erau prioritizate în detrimentul consumului intern, în încercarea de a obține valută și de a achita datoria externă a țării.
„Refuzat la export” – eticheta care transforma surplusul în marfă pentru piața internă
În anii ’80, produsele destinate exportului erau considerate superioare celor disponibile în magazinele românești. Din acest motiv, produsele „refuzate la export” deveniseră extrem de căutate de populație. În spatele acestui fenomen se ascundea însă o realitate economică dramatică: planificarea centralizată producea frecvent stocuri uriașe de marfă fără desfacere.
Lipsa unei corelări reale între producție și cererea pieței genera supraproducție, costuri suplimentare de depozitare și, în cele din urmă, degradarea produselor. Efectele se răsfrângeau inclusiv asupra muncitorilor, ale căror salarii depindeau de realizarea indicatorilor de plan.
Raportul Securității: 160 de tone de unt expirate înainte de export
Potrivit unui document emis la 24 octombrie 1986 de Inspectoratul Județean Alba al Ministerului de Interne, Întreprinderea de Industrializare a Laptelui din Alba Iulia avea depozitate cantități impresionante de unt destinat exportului în Uniunea Sovietică.
Raportul menționează existența a 73 de tone de unt în depozitele frigorifice din Satu Mare, alte 7 tone în depozitul întreprinderii locale și încă 80 de tone în Depozitul Frigorific Portuar Constanța. Toată marfa era destinată exportului, însă termenul de garanție expirase deja.
Mai grav, conducerea unității ar fi decis înlocuirea etichetelor cu data fabricației pentru a prelungi artificial perioada de valabilitate. Documentul avertiza că untul își schimbase deja culoarea și gustul, existând riscul ca marfa să fie respinsă de partenerii externi.
În același timp, întreprinderea continua să producă unt pentru export, deși nu mai avea beneficiari externi care să preia marfa.
O lună mai târziu: stocurile cresc, iar populația rămâne fără unt
Un al doilea document, datat 24 noiembrie 1986, arată că situația se agravase. La Alba Iulia erau depozitate deja 170 de tone de unt destinat exportului, dintre care aproximativ 90 de tone aveau termenul de garanție depășit și nu mai puteau fi livrate.
Conducerea întreprinderii solicitase aprobarea Centralei Industriei Laptelui din București pentru reanalizarea și comercializarea produsului pe piața internă. Cererea nu a fost aprobată, deși exista un risc evident de degradare a întregii cantități.
Paradoxal, deși nu existau cumpărători externi, centrala dispusese continuarea producției. Pentru luna noiembrie 1986, unitatea din Alba Iulia avea planificată fabricarea a încă 40 de tone de unt.
Românii nu găseau unt în magazine, dar depozitele erau pline
Documentele CNSAS surprind una dintre cele mai evidente contradicții ale economiei comuniste. În timp ce depozitele erau pline de unt care risca să se strice, produsul lipsea de pe rafturile magazinelor.
Potrivit raportului Securității, muncitorii comentau nemulțumiți faptul că mari cantități de unt erau ținute în depozite, fără a fi exportate și fără a fi puse la dispoziția populației. În plus, neîndeplinirea indicatorilor de „marfă vândută și încasată” ducea la diminuarea veniturilor angajaților.
Situația reflectă eșecul sistemului economic centralizat, în care deciziile luate de la centru ignorau realitățile din teren și nevoile populației.
Lecția unui document istoric
Cele două documente din arhiva CNSAS reprezintă o mărturie relevantă despre modul în care politica economică a regimului Ceaușescu a generat penurie artificială și risipă în același timp. În timp ce cetățenii stăteau la cozi pentru produse de bază, sute de tone de alimente erau păstrate pentru export, expirau în depozite și continuau să fie produse în baza unor planuri economice deconectate de realitate.
Cazul celor 170 de tone de unt de la Alba Iulia rămâne unul dintre exemplele cele mai sugestive ale disfuncționalităților economiei comuniste românești și ale costurilor sociale pe care acestea le-au avut asupra populației.
Donează pentru a susține site-ul lantulalimentar.ro. sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001
