Harmel Foods, cel de-al treilea crescător de suine din Statele Unite, a decis ca începând cu 1 aprilie să nu mai hrănească porcii cu furaje care conțin ractopamină și să evite pe orice cale expunerea lor la această substanță, anunță publicația euromeatsnews.com. Compania americană a luat această decizie în perspectiva că vor crește considerabil exporturile de carne de porc în China, țară afectată puternic de pesta porcină africană.

În China, dar și în Uniunea Europeană, ractopamina, un aditiv care contribuie la creșterea masei musculare, este interzisă, dar autoritățile americane permit utilizarea acesteia, susținând că nu este periculoasă pentru sănătatea umană.

Anul trecut, alte două mari companii americane specializate în creșterea porcilor, Tyson Foods și JBS, au făcut declarații asemănătoare, intenția lor fiind să intre pe piața chinezească, șansele fiind mari, după ce Washington și Beijing au parafat în ianuarie 2020 noi înțelegeri comerciale, printre care și reducerea taxelor vamale pentru carnea de porc din SUA.

Unele țări europene vând, însă, fără probleme pe piața chinezească, fiindcă în Uniunea Europeană utilizarea ractopaminei este interzisă. Țările cele mai active pe piața chinezească sunt Germania și Spania.

Ractopamina din carnea de porc și vită made USA a fost invocată de Rusia în 2012, pentru a interzice importurile de carne din Statele Unite, dar decizia a fost luată în contextul în care Congresul american a votat așa-numita listă Magnițki, care cuprindea numele a 60 de persoane din Rusia implicate în moartea prin violență a avocatului Serghei Magnițki, care denunțase deturnarea a câteva sute de milioane de dolari dintr-un fond străin de investiții din Moscova.

Congresmenii americani au votat ca persoanelor prezente pe listă să le fie înghețate averile din SUA și să primească interdicție de a mai intra pe teriotirul american. De observat că până la izbucnirea scandalului, autoritățile sanitar-veterinare rusești au permis importurile de carne care conținea ractopamină.


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

Write A Comment