Europarlamentarul român Siegfried Mureșean a transmis, de la Strasbourg, un mesaj de susținere pentru fermierii din România și din întreaga Uniune Europeană, în contextul mitingului organizat în fața Parlamentului European.
„Am vorbit astăzi cu fermierii din România și din restul Uniunii Europene care au participat la mitingul din fața Parlamentului European de la Strasbourg. Le-am transmis clar: vom apăra fondurile pentru agricultură în fața oricăror propuneri de tăieri din partea Comisiei Europene”, a declarat Mureșean.
Subvenții echitabile și stabilitate financiară pentru toți fermierii europeni
Europarlamentarul a subliniat că fermierii europeni, inclusiv cei români, cer respect, echitate și predictibilitate în ceea ce privește sprijinul financiar acordat prin Politica Agricolă Comună (PAC).
„Au dreptul să știe din timp ce sprijin financiar vor primi, pentru a-și putea planifica investițiile”, a punctat Siegfried Mureșean. Acesta a insistând asupra nevoii de subvenții echitabile pentru toate statele membre ale Uniunii Europene.
Agricultorii, între crize geopolitice și schimbări climatice
Mureșean a reamintit că agricultura europeană traversează o perioadă dificilă. Sectorul este marcat de efectele schimbărilor climatice, de creșterea costurilor de producție și de incertitudinile generate de crizele geopolitice recente.
„Fermierii noștri produc hrană de calitate, la prețuri accesibile, în ciuda unor provocări uriașe. Agricultura europeană are nevoie de un buget pe măsură”, a adăugat europarlamentarul.
Angajament pentru o Politică Agricolă Comună puternică
Siegfried Mureșean a reiterat angajamentul său ferm de a susține fermierii și sectorul agricol european. Politicianul liberal este negociator-șef al Parlamentului European pentru viitorul buget multianual al Uniunii Europene.
„Voi lupta pentru o Politică Agricolă Comună puternică, echitabilă și bine finanțată. Fermierii merită să fie sprijiniți, nu ignorați”, a conchis Mureșean.
Donează pentru a susține site-ul lantulalimentar.ro. sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001
