București, noiembrie 2025 – Hospitality Culture Institute anunță deschiderea sesiunii de înscrieri pentru cea de-a 15-a ediție a F&B Business Accelerator, program unic de accelerare dedicat startup-urilor de tehnologie care dezvoltă soluții inovatoare pentru HoReCa și retail.

Programul este organizat cu sprijinul UniCredit Bank și Bocado.

Înscrierile sunt deschise până pe 23 noiembrie 2025, pe site-ul oficial: F&B Business Accelerator.

De ce este momentul perfect pentru digitalizarea HoReCa și retailului

Potrivit datelor Hospitality Culture Institute:

  • 75% dintre businessurile din HoReCa plănuiesc să accelereze investițiile în digitalizare și Inteligență Artificială (AI), cu accent pe eficiență operațională și experiențe personalizate pentru client.
  • Peste 50% dintre operatorii din retailul alimentar identifică lipsa personalului și risipa alimentară drept principale provocări – probleme ce pot fi rezolvate prin soluții tehnologice inovatoare.

„Vedem un interes tot mai mare din partea operatorilor HoReCa pentru soluții tehnologice cu impact real. Digitalizarea nu se rezumă la un meniu accesat de pe propriul telefon – ci la o transformare profundă, care reduce costurile, optimizează operațiunile, îmbunătățește experiența și, implicit, retenția angajaților și creează interacțiuni mult mai relevante pentru clienți.

Având în vedere interesul în creștere pentru soluții tehnologice cu impact real, lansăm un nou program de accelerare dedicat startupurilor de tehnologie cu aplicabilitate în HoReCa și retail.

Vrem să impulsionăm adopția tehnologiilor emergente și să intermediem noi parteneriate între startupuri și jucători consacrați din HoReCa și retail”, afirmă Robert Agarici, Program Director – F&B Business Accelerator.

Cui se adresează F&B Business Accelerator

Programul se adresează startup-urilor tech care dezvoltă soluții digitale pentru HoReCa și retail, precum:

  • software de gestiune, rezervări sau optimizare în supply chain,
  • platforme de recrutare, marketing, plăți sau livrare,

Beneficiile pentru startup-urile participante

1. Workshopuri offline, în București

3 zile intense de lucru alături de mentori, investitori și operatori din HoReCa și retail. Printre temele abordate:

  • Validarea problemelor de piață
  • Crearea unui business plan scalabil
  • De la MVP la Product Market Fit
  • Cum îți eficientizează Inteligența Artificială marketingul
  • Ce caută investitorii în tehnologie HoReCa & retail
  • Sesiuni de mentorat 1:1 pentru calibrarea produsului

2. Workshopuri online de grup

Teme esențiale pentru dezvoltarea startup-ului:

  • Autocunoaștere și profilare LSI
  • Crearea unui P&L (Profit & Loss)
  • Optimizare financiară și strategii de creștere
  • Email marketing, storytelling și marketing 7P
  • Accesarea fondurilor europene
  • Drepturi de proprietate intelectuală (IP) și M&A

3. Acces garantat la F&B Innovation Camp

Singurul bootcamp de inovare în industria alimentară din România, organizat în perioada 25–27 mai 2026 la Teleferic Grand Hotel, Poiana Brașov.
Aici, peste 100 de antreprenori, investitori și specialiști colaborează pentru a testa idei, valida modele de business și genera parteneriate reale.

4. Pitching Day în fața investitorilor

Startup-urile absolvente își pot prezenta ideile în fața fondurilor de investiții și investitorilor de tip angel, în cadrul F&B Innovation Camp.

5. Acces la comunitatea de alumni

Peste 130 de antreprenori au absolvit programul, beneficiind de:

  • acces prioritar la resursele Hospitality Culture Institute,
  • parteneriate strategice,
  • evenimente exclusive dedicate inovației în HoReCa și retail.

Declarație oficială

„Prin F&B Business Accelerator, ne propunem să conectăm startupurile tech cu realitatea din teren a industriei ospitalității și retailului modern. Căutăm fondatori care vor să înțeleagă piața și să scaleze rapid, prin soluții care rezolvă probleme reale,” – Robert Agarici, Program Director.

Înscrieri și informații complete

Termen limită: 23 noiembrie 2025
Detalii și înscrieri: F&B Business Accelerator

Citește și Romanian Hospitality Awards 2025: Excelența în ospitalitate, celebrată la Opera Națională din București

Donează pentru a susține site-ul lantulalimentar.ro.

sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001

Write A Comment