Comisia Europeană a declanșat o nouă procedură de infringement împotriva României, acuzând autoritățile de la București că nu respectă Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 privind produsele fitosanitare (PPPR). Decizia vine după ce România ar fi acordat, în mod repetat, autorizații de urgență pentru utilizarea unor substanțe interzise, considerate periculoase pentru albine și pentru mediu.
România, acuzată că a autorizat neonicotinoide interzise
Potrivit Comisiei Europene, România a emis 12 autorizații temporare de urgență în anii 2023 și 2024.
Lanțul Alimentar precizează că ministerul Agriculturii s-a aflat în acea perioadă sub conducerea lui Florin Barbu, PSD.
Derogările au fost emise pentru utilizarea în aer liber a imidaclopridului și tiametoxamului. Acestea sunt două dintre cele trei neonicotinoide interzise la nivelul Uniunii Europene din anul 2018.
Aceste substanțe au fost folosite pentru tratarea semințelor de cereale, porumb și floarea-soarelui. Neonicotinoidele în cauză sunt cunoscute pentru efectele toxice asupra polenizatorilor, în special asupra albinelor. Aceste insecte sunt esențiale pentru echilibrul ecosistemelor și pentru producția agricolă.
Hotărârea Curții de Justiție: interdicție totală pentru neonicotinoide în aer liber
Comisia reamintește că o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), pronunțată în ianuarie 2023, a stabilit clar că autoritățile naționale nu pot emite autorizații de urgență pentru utilizarea neonicotinoidelor interzise la tratarea semințelor destinate însămânțării în aer liber.
Prin urmare, acordarea acestor derogări de către România este considerată contrară dreptului european, chiar dacă este justificată de un „pericol grav” pentru culturile agricole.
Comisia cere României să se conformeze în două luni
Comisia Europeană a transmis oficial o scrisoare de punere în întârziere (INFR(2025)2146). Forul european oferă României două luni pentru a răspunde și pentru a lua măsuri concrete de remediere.
În lipsa unui răspuns satisfăcător, Comisia poate emite un aviz motivat. Acesta este următorul pas înainte de sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Bruxelles-ul notează că autoritățile române nu au prezentat până în prezent un plan care să arate intenția de a opri aceste autorizații în viitor.
Neonicotinoidele — precum imidaclopridul, clotianidina și tiametoxamul — au fost interzise pentru utilizarea în aer liber în Uniunea Europeană din 2018. Decizia a fost motivată de impactul negativ asupra polenizatorilor.
Statele membre pot acorda derogări temporare doar în situații de urgență, dar Comisia Europeană a avertizat constant România că utilizarea repetată a acestor excepții reprezintă o încălcare sistematică a legislației UE.
Citește și Criza apei în UE: Poluarea amenință sănătatea publică și ecosistemele acvatice
Donează pentru a susține site-ul lantulalimentar.ro. sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001
