Fermierii obișnuiesc să spună că ei ne pun mâncarea pe masă. Până la un punct, au dreptate. Fără ingredientele ajunse pe piață din ferme, meniurile noastre ar fi imposibile. În plus, direct din grădină și din livadă, primim legume și fructe proaspete și din stâna crescătorilor de animale ne sunt oferite brânzeturi delicioase.
Laboratorul gusturilor și aromelor
Lanțul alimentar este însă complex. Drept vorbind, mâncarea pe masă ne-o pun bucătarii, fie ei profesioniști, în HoReCa, fie membri ai familiei noastre. Sau chiar noi înșine gătim, dacă ne pricepem.
Ingredientele din ferme sunt duse la procesare, apoi în laboratorul gusturilor și aromelor îmbietoare, adică în bucătărie. Aici se produce minunea, cu ajutorul focului: materii prime agroalimentare ( carne, legume, paste, ouă, lactate, condimente, etc. ) sunt puse în tigaie sau în oală și transformate în produsul final, care ne încântă papilele gustative și ne îndestulează.
În bucătărie, materiile prime agroalimentare devin valori pe deplin, capătă valoare maximă.
Un tablou care înfățișează o supă Ramen ( supă tradițională japoneză cu carne de pui și tăieței ) celebrează în același timp arta gătitului.
Vă invităm să priviți mai jos un tablou dedicat acestui subiect, realizat de Maria Cristina Bădița.

Citește și Agro Art by Lanțul Alimentar: Roșii de grădină în coș
Donează pentru a susține site-ul lantulalimentar.ro. sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001
