Anul 1821 a fost unul crucial în istoria românilor. În urma revoluției conduse de Tudor Vladimirescu și de Alexandru Ipsilanti, epoca fanariotă a luat sfârșit în Țara Românească și Moldova. În cele două principate dunărene au revenit domniile pământene, chiar dacă au rămas pe mai departe sub tutela Imperiului Otoman. Rusia și-a arogat rolul de putere protectoare, în deceniile următoare.
Context istoric
Mișcarea revoluționară s-a desfășurat în cea mai mare parte în prima jumătate a anului 1821. Tudor Vladimirescu a pornit din nordul Olteniei, de la Padeș, cu pandurii săi, și a ajuns la București. Alexandru Ipsilanti, venit din Rusia, a plecat de la Iași, cu eteriștii săi, și a campat aproape de București, la Colentina. De aici, s-a reorientat către Târgoviște.
Cei doi lideri revoluționari s-au întâlnit față în față, pentru prima oară, în tabăra de la Colentina. A doua oară, la Târgoviște, unde olteanul a fost asasinat, din ordinul lui Ipsilanti.
Relațiile dintre cei doi conducători militari, care juraseră inițial să lupte unitar pentru libertate națională și socială, erau deja tensionate, marcate de suspiciuni și resentimente.
Cum pericolul unei riposte armate otomane era iminent, Tudor și pandurii săi au părăsit Bucureștiul, în luna mai. Au așezat tabăra la conacul Goleștilor, de lângă Pitești.
Acolo, liderul oltean s-a întâlnit cu Iordache Olimpiotul, care îl implicase în mișcarea revoluționară declanșată de organizația secretă, Eteria. Căpitanul eterist se afla sub comanda lui Ipsilanti, la Târgoviște.
”Pește marinat, fript”
Discuțiile pentru împăcare și unirea armatelor au avut loc în câmp, sub privirea vigilentă a ambelor delegații ( oltenească și grecească ) înarmate până în dinți. A urmat un fel de pact, de re-împrietenire declarativă, pentru a face față invaziei turcești.
După dialogul de sub cerul liber, Tudor și Iordache s-au retras la conacul Goleștilor, să prânzească. Au servit ”ciorbă cu borș” și ”pește marinat, fript”, după cum găsim menționat în cartea ”Revoluția greacă de al 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești”, de Tudor Dinu, editura Humanitas, București, 2022.
Câteva zile mai târziu, Tudor a fost ridicat din mijlocul pandurilor săi, de chiar Iordache Olimpiotul și alți eteriști. Pandurii nu au mișcat un deget, pentru a-l apăra. Erau marcați și înspăimântați după ce liderul lor ucisese cu mâinile lui, drept pedeapsă, mai mulți tineri panduri. Unii pentru fapte neînsemnate, cum era furtul unor țesături din casa unor săteni.
Erau bulversați și de asasinarea de către Tudor a căpitanului Ioniță Urdăreanu, care fusese spânzurat de o salcie din apropiere.
Comportamentul comandantului oltean devenise periculos pentru panduri. În plus, mișcarea lor eșuase, promisiunile primite la Padeș, în ianuarie, nu se împliniseră. Decepția și frica erau sentimentele dominante.
Tudor Vladimirescu a fost dus la Târgoviște și ucis sub acuzația de trădare a revoluției, dar și de ucidere a unor luptători de-ai săi. Ipsilanti a scăpat astfel de cel mai de temut concurent al său. Eliminarea slugerului oltean a provocat românilor o adâncă antipatie față de greci.
Alimente din jafuri
În cartea menționată mai sus sunt oferite informații interesante despre aprovizionarea trupelor revoluționare. Sursa alimentelor era, firește, locală. Boieri, târgoveți și țărani erau deseori jefuiți de bunuri. Printre acestea se numărau bovine, ovine, grâu, porumb, făină și carne sub formă de pastramă.
Grecii eteriști, alături de care luptau și bulgari, sârbi, albanezi, slavi macedoneni, dar și băștinași români, unii dintre ei fără niciun căpătâi, muritori de foame, atacau fără rezerve curțile boierești și gospodăriile rurale.
Nicio proprietate nu era în siguranță. Eteriștii reușeau să facă provizii consistente. Deseori le abandonau, fiind nevoiți să fugă, când trupele otomane se apropiau de tabăra lor.
Ipsilanti și colaboratorii săi, cei mai apropiați fiind doi frați ai săi, își rezerva dreptul de a avea mese copioase, pentru a-și respecta rangul: era conducător al revoluției grecești, declanșate pentru a elibera Grecia de sub stăpânirea turcească, dar și general țarist.
Cireșe necoapte
După înfrângerea suferită la Târgoviște, Ipsilanti se retrage la Râmnicu Vâlcea, apoi se refugiază în Imperiul Austriac, după marele eșec militar de la Drăgășani.
Înainte de bătălia de la Drăgășani ( 7/19 iunie 1821 ), luptătorii eteriști ajung să îndure foamea: se abat prin livezile oltenești ca să mănânce cireșe necoapte. Cramele Drăgășanilor îi atrag, firește. Beau vin și rachiu în loc de apă. Licorile acestea le influențează însă comportamentul pe câmpul de luptă: or fac planuri de atac greșite, or sunt viteji în mod nesăbuit, din cauza euforiei bahice.
La Mănăstirea Cozia, garda lui Ipsilanti, copleșită de foame, își însușește mâncarea destinată șefului lor suprem. Cu altă ocazie, eteriștii lui îi mai deturnaseră un transport cu bucate alese.
În Moldova, încartiruiți în casele unui mare boier, luptătorii sub steagul Eteriei tăiau carnea de miel, friptă, cu lovituri de sabie, pe masa din lemn prețios.
Donează pentru a susține site-ul lantulalimentar.ro. sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001
