Japonia a devenit în 2019 cel mai mare importator de brânzeturi de pe planetă, crescând importurile cu 5% față de 2018, cantitatea totală ajunsă pe piața niponă fiind 279.000 de tone. Din Uniunea Europeană au ajuns 104 738 tone. România nu a exportat nicio tonă de brânză pe piața japoneză, din totalul de 20.000 de tone vândute în afara spațiului european.

Rusia a crescut cu 7% importurile de brânzeturi în 2019 față de 2018, ajungând să cumpere 217 036 tone, cantitate care o plasează pe locul doi în topul celor mai mari importatori. Principalul furnizor de brânzeturi pentru piața rusească este Belarus, care în 2019 a exportat în total, adică pe toate piețele, 198 124 tone, cu 16% mai mult decât în 2018. Potrivit informațiilor publicate de Observatorul European al laptelui, Rusia nu mai importă brânzeturi din țările europene, în urma embargoului instituit în 2014.

Uniunea Europeană a crescut exporturile de brânzeturi cu 5% în 2019, intervalul ianuarie – octombrie, ajungând la 808 538 tone, cantitate care o plasează pe locul I la nivel mondial, în clasamentul exportatorilor. România a vândut în 2019, pe piața extra-europeană, 20.000 de tone de brânzeturi, cea mai mare cantitate, 488 tone, ajungând în Statele Unite. Cantități de peste 100 tone au ajuns în Liban ( 365 t ), Libia ( 156 t ) și Serbia ( 165 t ).

Donează pentru a susține site-ul lantulalimentar.ro.

sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001

Write A Comment