Producția de lapte din Uniunea Europeană va continua să crească până în 2030. Cererea de păsări de curte atât pe piața europeană, cât și pe piața internațională, va crește constant în următorul deceniu. Acestea sunt doar două dintre estimările pentru piața laptelui și a cărnii, potrivit Raportului privind evoluția agricolă a Uniunii Europene în perioada 2019 – 2030, publicat, ieri, de Comisia Europeană.

Producția de lapte din UE ar putea atinge 179 de milioane de tone în 2030, față de 168 de milioane de tone în 2019. Fermierii vor obține mai mult lapte de la vacile lor în timp ce vor fi nevoiți să scadă efectivele cu 1.400.000 de vaci la nivel european, pentru a cotribui la reducerea emisiilor de gaze, potrivit politicilor europene privind protejarea mediului. Autorii raportului așteaptă ca UE să rămână principalul furnizor global de produse lactate.

O mare parte din producția de lapte din UE va fi destinată obținerii brânzeturilor (24%). Producția de brânză ar putea crește de la 10,8 milioane de tone în 2019, la 11,5 milioane de tone în 2030.

Producția de unt a UE ar putea crește de la 2,5 milioane tone la 2,7 milioane tone.

Pesta Porcină Africană ( PPA ), care afectează China, va determina, pe termen scurt, creșterea exporturilor din UE în China pentru toate sortimentele de carne, dar cu precădere a cărnii de porc. În plus, un eventual deficit de carne de porc pe piața europeană ar putea modifica obiceiurile alimentare ale europenilor. Creșterea cererii globale de carne de porc ar trebui să conducă la o creștere pe termen scurt a producției de porc din UE și a prețurilor. Exporturile ar putea duce la o scădere mai puternică a consumului UE decât a fost planificat. Cu toate acestea, atunci când piața asiatică a cărnii se va redresa, producția UE va fi în scădere puternică, odată cu prețurile.

Ca urmare a cerințelor societății, incluzând preocupări sociale, etice, de sănătate și de mediu, consumul anual de carne pe cap de locuitor în UE va scădea cu 1 kg , până la 68,6 kg, în 2030. Consumul cărnii de vită va scădea de la 10,8 kg pe cap de locuitor, cât este în prezent, până la 10 kg pe cap de locuitor, în 2030. Acest lucru se va reflecta într-o scădere estimată de 9,4% a producției de carne de vită din UE, în următorii zece ani. Oportunitățile comerciale pe piața internațională ar putea duce la creșterea exporturilor de carne de vită din UE.

Cererea pe piața europeană pentru carnea de pasăre de curte va crește constant între 2019 și 2030. Producția UE ar putea ajunge la 16,5 milioane de tone până în 2030, cu un consum anual de 26,6 kg pe cap de locuitor până în 2030 și o cerere globală în expansiune.

Creșterea cererii globale de carne de porc ar trebui să conducă la o creștere pe termen scurt a producției de porc din UE și a prețurilor mai mari. Acesta din urmă ar putea duce la o scădere mai puternică a consumului UE decât a fost planificat. Cu toate acestea, atunci când piața asiatică a cărnii se va redresa, producția UE va fi în scădere puternică, odată cu prețurile.

evomag.ro

Write A Comment