Aparent, nu e nicio legătură. Cele două virusuri, cel al Pestei micilor rumegătoare și cel al variolei la ovine și caprine, evoluează în alt plan decât incidentele cu drone ostile. Pe de o parte, două molime care afectează turmele de oi din țară, deci un plan sanitar veterinar. Pe de altă parte, vehicule cu explozibil sosite pe cale aeriană și maritimă la marginea țării, deci un plan geopolitic militar.
După o minimă reflecție, apar însă legături interesante. Drona care a explodat în Portul Constanța, fiind de proveniență ucraineană, dar capturată electronic de ruși și redirecționată spre noi, poate avea un efect psihologic asupra traficului maritim din vestul Mării Negre. Fix pe unde exportăm noi grosul efectivelor de ovine către piețele arabe. Dacă incidentele se vor repeta, cu atât mai mult situația se poate înrăutăți.
Recent, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor ( ANSVSA ) a anunțat că a fost efectuat în premieră un transport aerian cu ovine cu destinația Algeria. Soluția aeriană nu poate înlocui însă transportul maritim. O afectare a acestuia din urmă, din cauza dronelor și minelor maritime, ar avea consecințe nefaste asupra comerțului cu ovine vii de la noi. Suntem, reamintesc, cel mai mare exportator de ovine din Uniunea Europeană pe piețele din afara UE.
Între timp, cele două molime afectează deja exportul de ovine vii din România pe piața Uniunii Europene. Din cauza Pestei micilor rumegătoare, boală ajunsă în premieră pe teritoriul românesc în 2024, executivul comunitar a interzis circulația ovinelor vii în repetate rânduri, termenul fiind prelungit până la 30 Iunie 2026.
Acum, din cauza Variolei la ovine și caprine, boală confirmată în premieră în România în iunie 2025, forul de la Bruxelles a interzis comerțul cu oi vii din țara noastră pe piața comunitară până la 31 Iulie.
Se suprapun, așadar, două interdicții, din cauza a două boli distincte.
Din fericire, putem vinde pe piața UE carne abatorizată. Comerțul pe piețele terțe nu este, deocamdată, afectat de situația sanitară veterinară nefavorabilă, însă clienții pot decide suspendarea tranzacțiilor din motive epidemiologice. În 2024, au făcut-o, timp de câteva luni.
Ei pot decide suspendarea tranzacțiilor și din motive de siguranță a transportului maritim, dacă dronele vor continua să explodeze la malul mării.
Așadar, virusurile și dronele pot perturba comerțul cu ovine vii ale României pe piețele terțe. Sunt doi factori negativi, care evoluează în planuri diferite, dar care pot avea același efect negativ asupra exporturilor de animale.
Cea mai interesantă legătură este însă de natură conspiraționistă. Aici, lucrurile sunt mai subtile, dar mai interesante. Numeroși crescători de oi din România sunt adepți ai teoriilor conspiraționiste promovate de lideri politici și influenceri putiniști.
Acești fermieri ajung să nege existența bolilor, le consideră invenții ale statului român, ale Uniunii Europene, ale lui Soroș sau Bill Gates. Ei susțin că bolile sunt ireale și sunt promovate ca un pretext pentru ca autoritățile să sacrifice animalele din ferme. Conform unor protocoale valide la nivel internațional, autoritățile sunt obligate să ucidă animalele din focare ale unor boli listate. Sunt zece boli care impun eliminarea animalelor. Cele două boli menționate mai sus se află printre cele listate la nivel internațional. Unui fermier îi sunt ucise toate oile, dacă a fost confirmat un focar în exploatația sa. Chiar și cele aparent sănătoase. Acestea sunt considerate susceptibile să se fi molipsit și sunt eliminate.
Fermierii, instigați pe rețelele de socializare, ajung să creadă că boala nu există, este numai un pretext al autorităților și al Uniunii Europene ca să distrugă efectivele de animale de la noi. Apoi, să fim obligați să mâncăm viermi și lăcuste, fiindcă nu vom mai avea animale domestice în țară.
Aceste teze propagandistice circulă liber pe internet, sunt citite și de crescătorii de oi. Ei și le însușesc, mesajele respective le creează convingeri și, finalmente, opțiuni electorale.
Beneficiarii politici sunt fix lideri politici și alți politicieni așa-numiți suveraniști, care propagă mesajele propagandistice ale Rusiei lui Putin. Recent, Diana Șoșoacă, șefa partidului SOS, a participat la un forum organizat de regimul de la Kremlin la Sankt Petersburg și i-a adus elogii lui Vladimir Putin, prezent la eveniment. Lui Vladimir Putin sau unei sosii a acestuia, cine știe. Nu mai contează autenticitatea destinatarului: scurta intervenție a Dianei Șoșoacă a fost o îmbăloșare reală a liderului de la Moscova.
Ei bine, tocmai Diana Șoșoacă, dar și alți politicieni din tabăra pretins suveranistă, a fost prezentă în Piața Victoriei la proteste ale unor oieri, instigându-i împotriva asociațiilor care gestionează fondurile alocate pentru sectorul zootehnic, mențin dialogul cu autoritățile și păstrează totuși un azimut pro-european, când nu derapează și acestea în zona suvernist-conspiraționistă.
Mai mult, Diana Șoșoacă și alți politicieni au susținut că bolile la animale sunt niște invenții ale autorităților și că ”se urmărește” distrugerea zootehniei românești.
Este explicabil cumva: șefa SOS și-a început cariera politică tocmai negând în piața publică pandemia Covid 2, în 2020.
Mesajele propagandistice ajuns să le creeze fermierilor convingerea că bolile la animale nu există. În consecință, ei nu iau măsuri preventive, de apărare a turmelor/cirezilor lor. Împotriva urșilor/lupilor/șacalilor luptă cu ajutorul unor câini puternici importați din Asia, în special din rasa Kangal.
Împotriva virusurilor, pe care le neagă, sunt complet descoperiți. O responsabilitate și chiar o vină o are și ANSVSA. Autoritatea nu a derulat campanii susținute de informare și conștientizare a bolilor respective. A anunțat primul focar, apoi a renunțat să mai ofere informații actualizate.
Lanțul Alimentar a informat constant, obținând informații din surse externe, pe care chiar ANSVSA le-a transmis. Deci, informare a forurilor europene și internaționale, din obligație, tăcere mâlc la intern, probabil de teamă. Da, de teamă să nu provoace reacțiile unor fermieri și, mai ales, ale politicienilor pretins suveraniști populiști, care găsesc în astfel de situații materie primă pentru discursurile lor.
Și a fost tăcere națională, dar și răspândire a bolilor, mai ales a variolei la ovine și caprine: din sudul țării, molima a ajuns în Transilvania, unde face ravagii.
O dronă cade pe un bloc sau explodează într-un port și provoacă distrugeri. Deocamdată, am avut noroc: nici la Galați, nici la Constanța, nu avem victime umane.
Un mesaj propagandistic negativ atacă mințile destinatarilor și le taie legătura cu realitatea. Este distructiv ca o dronă, dar în alt plan. Victimele ajung să acționeze sau să nu acționeze potrivit scopului atacatorului.
Fermierii conspiraționiști, care nu cred în existența bolilor și nu încearcă să-și apere animalele, sunt exact victime ale propagandei. Sunt victime ale idolilor lor politici dăunători. Ei sunt complet descoperiți în fața virusurilor la animale, fiindcă în prealabil au fost lucrați propagandistic.
Mesajul propagandistic este o dronă care le explodează în minte, silențios, dar cu efect garantat.
Vă invit să urmăriți și videoclipul cu același subiect, publicat pe canalul de Youtube Lanțul Alimentar:
