Pescarii din Galați, numit și orașul dintre ape, sunt organizați într-un grup de producători, iar peștele prins din Dunăre și Prut este comercializat la magazinul din piața agro-alimentară, deținut de Jan Mirică, în același timp președinte ale grupului de producători.

După ce scot peștele din apă, pescarii, vreo 160 în total, îl cântăresc, iar președintele îl transportă la magazinul din piață, cu o mașină frigorifică. Pescarii își primesc banii la sfârșitul fiecărei luni.

f64.ro

La magazin ajunge însă și pește din Delta Dunării și chiar din Grecia. ”Chiar ieri, 23 martie, au sosit în oraș trei camioane încărcate cu pește ( crap, biban ) plecate duminică din Salonic. Au venit fără probleme, am cumpărat și noi din acel transport. Desigur, camioanele au aprovizionat toate rețelele comerciale din Galați”, a precizat Jan Mirică pentru Lantulalimentar.ro.

Jan Mirică

Cei mai mulți clienți ai magazinului de pește din piața agroalimentară, rămasă încă deschisă, sunt persoane peste 50 ani, care consumă pește în mod obișnuit, dar cu precădere în zilele din marile posturi ortodocse când meniurile pe bază de pește sunt permise de biserică, sub numele de dezlegări. Astăzi, guvernul a decis ca persoanele peste 65 de ani să nu mai părăsească domiciliul. Comerciantul de pește din Galați se așteaptă să-i scadă și mai mult clientela, oricum în scădere după ce s-au închis restaurantele care comandau pește pentru diferite evenimente.

”Erau restaurante care cereau 200 de porții de Novac, pentru botezuri, nunți și pomeni pregăteam eu aici, le livram deja tranșate, ei nu mai trebuiau decât să le gătească. Am auzit că unele restaurante vor vinde la domiciliul clientului, vor avea deci nevoie și de peștele nostru. Iau în calcul să vând și eu la domiciliu, deși e mult mai greu cu peștele. Clientul vrea să vadă peștele, să-l cerceteze. Nu e așa simplu” a completat Jan Mirică.

evomag.ro f64.ro

Write A Comment