Am auzit deseori spunându-se, cu un oarecare reproș, că românilor nu le place mierea, ci preferă zahărul. Statisticile par să contrazică această impresie: un român consumă anual 1,13 kg. Mult, puțin, această cantitatea ne plasează, totuși,  pe locul trei la nivel european. Pe primul loc se situează croații, cu 2,59 kg de persoană, iar pe locul doi grecii, cu 2,47 kg per capita.

Germania este însă țara europeană care ”înghite” anual cea mai mare cantitate de miere, 69.000 de tone, urmată de Franța, cu 52.000 de tone. Pe locul trei a fost anul trecut Marea Britanie, cu 45.000 de tone, dar, anul acesta, UK a părăsit Uniunea Europeană și nu va mai figura în clasamentele comunitare. Cele trei state au atins împreună o cotă de 38% din consumul total comunitar. Spania, Polonia, Italia, Grecia, România, Țările de Jos, Portugalia, Republica Cehă și Croația au avut o cotă de 47%.

Cel mai mare producător de miere la nivel european a fost în 2019 Spania, cu 37.000 de tone, iar pe locul doi s-a situat România, cu 31.000 tone. Cu un an înainte, România ocupase locul 1, cu 30.900 tone, iar Spania locul doi, cu 29.400 t. Pentru apicultorii spanioli, așadar, 2019 a fost un an foarte favorabil.

Pe locul trei, în 2019, s-a situat Ungaria, cu 29.000 tone, o creștere de 3000 t față de anul precedent. Cele trei țări dețin împreună o cotă de 38% din producția totală europeană. Producția din Polonia, Grecia, Germania, Franța, Bulgaria, Portugalia, Croația, Italia și Republica Cehă a reprezentat  52% din totalul comunitar.

Din 2007 până în 2019, cea mai mare rată de creștere în ceea ce privește producția de miere a fost atinsă de Croația, în timp ce ritmurile de creștere în marile țări producătoare au fost mai modeste.

Producția totală de miere în 2019 a fost de 257.000 t.

Germania este, în același timp, și țara care exportă cea mai mare cantitate de miere la nivel comunitar, 26.000 t. Este considerată o placă turnantă a comerțului mondial de miere: importă miere din mai multe surse și amestecă diferitele sortimente și calități, ca să re-exporte apoi noul produs. Rezultatul este ”mierea produsă în UE și în afara UE”, după cum este menționat deseori pe eticheta borcanelor cu miere din raftul hypermarketurilor. Germania importă anual 75.000 t, cu precădere din China.

Pe locul doi în clasamentul țărilor exportatoare se află Spania, cu 22.000 t. Și Spania importă, dar mai puțin decât Germania, 27.000 t. Locul trei este ocupat de Ungaria, care a exportat anul trecut 21.000 t. Au mai exportat: Belgia 18.000 t, Polonia 17.000 t, Bulgaria 12.000 t și România 11.000 t.

Țări care au importat, în afară de Germani și Spania, deja menționate, au mai fost: Marea Britanie 49.000 t, , Franța 39.000 t, Polonia 30.000 t, Belgia 25.000, Italia 25.000 t și Olanda 17.000 t. Toate aceste țări la un loc dețin împreună o cotă de 83% din totalul importurilor la nivel european.

Sursă primară: platforma AI IndexBox

adaptare după o analiză globaltrademag.com

evomag.ro

Write A Comment