După o investigație începută în 2014 și finalizată în 2025, Comisia Europeană a decis că Țările de Jos nu au acordat ajutor de stat ilegal companiei Starbucks Manufacturing EMEA BV (SMBV). Decizia clarifică unul dintre cele mai mediatizate cazuri privind posibile facilități fiscale oferite marilor corporații în Uniunea Europeană.

Publicarea oficială a deciziei a avut loc luni, 1 decembrie, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Context: investigația privind facilitățile fiscale acordate Starbucks în Olanda

În 2014, Comisia Europeană a deschis o procedură oficială pentru a analiza dacă administrația fiscală olandeză a oferit facilități fiscale care ar fi putut constitui ajutor de stat pentru SMBV, subsidiară a gigantului american Starbucks Corporation, cu sediul în Seattle.

La momentul respectiv, Bruxellesul considera că unele avantaje fiscale acordate printr-un acord fiscal anticipat (APA) ar fi putut încălca legislația UE privind concurența.

Ce prevede legislația UE privind ajutorul de stat

Potrivit articolului 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), sunt considerate incompatibile cu piața internă acele ajutoare acordate de statele membre care:

  • favorizează anumite întreprinderi sau producția anumitor bunuri,
  • denaturează sau riscă să denatureze concurența,
  • afectează schimburile comerciale dintre statele membre.

Decizia din 2015 și anularea acesteia în instanță

La 21 octombrie 2015, Comisia Europeană a emis Decizia 502, concluzionând că acordull încheiat în 2008 între autoritățile olandeze și SMBV reprezenta un ajutor de stat ilegal și incompatibil cu piața internă. Astfel, Olanda a fost obligată să recupereze suma considerată drept avantaj fiscal necuvenit.

În 2019 însă, Tribunalul UE a anulat Decizia 502, menținând totuși valabilă procedura de investigare inițială.

Concluzia finală din noiembrie 2025: Starbucks nu a primit ajutor de stat

După reevaluarea cazului, Comisia Europeană a decis în noiembrie 2025 că:

Acordul încheiat cu SMBV nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

Prin urmare, autoritățile olandeze nu au încălcat regulile privind concurența și nu s-au depărtat de cadrul legal european.

Operațiunile Starbucks în Europa: rolul SMBV

Grupul Starbucks operează în 65 de țări și este activ în:

  • prăjirea cafelei,
  • comercializarea și distribuirea produselor de cafea și ceai,
  • vânzarea de produse alimentare proaspete prin propriile magazine.

În Olanda, impozitele sunt plătite de Starbucks Coffee BV și SMBV, acestea formând o singură unitate fiscală și depunând o declarație comună.

SMBV – unicul centru de prăjire Starbucks din afara SUA

Înființată în 2002, SMBV operează o importantă prăjitorie de cafea în Amsterdam – singura unitate de acest tip a Starbucks situată în afara Statelor Unite.

  • Boabele de cafea verde sunt furnizate de filiala elvețiană Starbucks Coffee Trading Company SARL.
  • Această entitate achiziționează cafeaua pentru întregul grup Starbucks și pentru partenerii licențiați.
  • Pentru piața EMEA ( Europa, Orientul Mijlociu și Africa ), boabele sunt prăjite și ambalate în Țările de Jos.

Citește și Arabia Saudită mai cumpără 70.000 t de grâu românesc. Piața saudită, cel mai important client al României

Donează pentru a susține site-ul lantulalimentar.ro.

sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001

Write A Comment