România a exportat, în primul trimestru din 2019, animale vii în valoare de 85,5 milioane euro, în creştere cu 13,8% faţă de perioada similară a anului trecut, 39% din aceste exporturi având ca destinaţie ţări din Uniunea Europeană, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică și publicate de Agerpres.

Valoarea exporturilor de animale vii în ţările UE a fost în primele trei luni de 85,5 milioane euro, principalele destinaţii fiind Ungaria (12,4 milioane euro), Croaţia (10,9 milioane euro) şi Italia (3,3 milioane euro).

Au crescut și importurile de animale vii, la 43,3 milioane euro, fiind mai mari cu 20,1% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2018, toate provenind din ţările UE.

Astfel, în perioada menţionată, România a înregistrat un excedent de 42,4 milioane euro în comerţul internaţional cu animale vii.

Pe de altă parte, reprezentanții Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România ( APCPR ) susțin că producţia de carne de porc din țara noastră a scăzut cu 7%, în primul trimestru al acestui an, faţă de aceeaşi perioadă din 2018. În schimb, importurile de carne de porc au crescut cu 17% raportat la aceeaşi perioadă.

foto John Lambeth, pexels.com

Liderii APCRP consideră că această situație a fost determinată de restricțiile impuse de Comisia Europeană pentru a ține sub control răspîndirea Pestei Porcine Africane. Într-un răspuns trimis asociației și preluat de Agerpres, Comisia Europeană a menționat foarte clar că misiunile de audit, desfăşurate în perioada 2017-2019, au identificat riscuri mari de transmitere a PPA din România către alte state membre ale Uniunii Europene (UE), din cauza măsurilor insuficiente şi ineficiente luate de autorităţi pentru exploataţiile non-comerciale şi gospodăriile populaţiei.

Măsurile la care fac referire oficialii europeni vizează: identificarea, înregistrarea şi evidenţa animalelor şi a produselor din carne de porc, controlul mişcărilor de animale şi a produselor din carne de porc, a mijloacelor de transport şi a persoanelor, măsurile scăzute de biosecuritate, precum şi lipsa unui plan de acţiune cu termene concrete privind prevenirea, eradicarea şi controlul PPA în conformitate cu legislaţia europeană şi cu recomandările misiunilor de audit, în special noi proiecte legislative naţionale de clasificare a fermelor, biosecuritate şi controlul circulaţiei porcinelor.

Este neclar totuși cum aceste restricții care vizează în principal exploatațiile non-comerciale și gospodăriile populației, restricții pe care APCPR le consideră excesive, pot afecta grav piața națională, după cum acuză aceeași asociație, în condițiile în care piața națională este aprovizionată din fermele comerciale, unde sunt aplicate norme de biosecuritate.

Între timp, prețul cărnii de porc în săptămâna 24 ( 10 – 16 iunie ) a ajuns la 668,19 lei/100 de kg, cel mai mare preț din ultimii 4 ani, în această perioadă.

Write A Comment