Guvernul a decis recent să-i sprijine financiar pe crescătorii de bovine din România, sumele acordate variind de la 1000 de…
Guvernul a adoptat în 3 septembrie o Ordonanță de Urgență prin care permite ADS să concesioneze terenuri agricole tinerilor fermieri,…
Guvernul a împărțit fermierii în două categorii: cei care dețineau la iulie 2020 între 5 – 90 UVM și cei…
În 31 august 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Hotărârea Guvernului nr. 716/2020 privind acordarea unui ajutor…
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a anunțat pe pagina sa de facebook că fermierii activi în sectorul creșterii…
Statisticile relevă că pâinea pe care o cumpărăr românii din hypermarket e fabricată din aluat congelat adus din import, în…
17.386 de cultivatori de tomate în spații protejate au fost declarați eligibili pentru a încasa ajutorul de stat oferit de…
“Am notificat Comisia Europeană, pentru a acorda avansul la subvenții cu o lună mai devreme, respectiv din 16 septembrie 2020”…
Cuantumul ajutorului este de 25 lei/familia de albine, iar valoarea totală a schemei de ajutor de minimis este de 49.948.500…
Guvernul a adoptat ieri, 24 august, o Ordonanţă de Urgenţă privind aprobarea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea…
Vlad Bolocan deține barul Londohome, situat în București, pe strada gen. David Praporgescu. De numai două săptămâni, el a decis…
Cel mai mult, la piață, s-au scumpit fructele, cu 21%. Prețul cărnii în magazine a înregistrat o creștere cu 7,5…
Atât Autoritatea Europeană Sanitară Veterinară ( EFSA ), cât și Organizația Mondială a Sănătății ( OMS ) au comunicat public,…
Vaca de lapte din România are cea mai mică productivitate din Uniunea Europeană: 3 279 kg/exemplar. Numărul vacilor de lapte…
Autoritatea Națională Fitosanitară ( ANF ) nu a instituit un sistem de testare a echipamentelor de aplicare a pesticidelor (…
În primele șase luni ale anului 2020, pe piața românească au ajuns 31.628 tone de tomate. Din acestea, 30.778 t…

