Vlad Bolocan deține barul Londohome, situat în București, pe strada gen. David Praporgescu. De numai două săptămâni, el a decis să ofere clienților săi și preparate culinare, pregătite în bucătăria proprie: humus, pastă de măsline, salată de vinete și guacamole, un preparat pe bază de avocado. Totodată, clienții pot servi platouri cu brânzeturi ( exp, cașcaval cu busuioc și usturoi, caș afumat ) și mezeluri ( exp. jumări, pate de rață, specialități de Mangalița )

Vlad Bolocan

Cumpăr năutul pentru humus din Piața Obor sau din orice market. Năutul e ingredientul de bază, dar important e modul cum e preparat humusul. Folosim tahini, un condiment obținut din susan. Îl cumpărăm de la un magazin numit Abu Bahri, situat în București, în Piața Berzei. Sfaturi foarte utile pentru prepararea humusului am primit de la un bucătar american, Eric, un vechi prieten al meu și unul dintre cei mai tari chefi din București. El ne-a dezvăluit și câteva secrete care țin de gestionarea unei bucătării, dar ne-a învățat și câteva lucruri simple, pe care noi nu le știam, cum ar fi aranjarea unui platou cu brânzeturi. Noi avem deja rețeta noastră pentru humus, rezultatul fiind un produs mai picant și mai grunjos ”, îmi spune Vlad.

salată de humus

Vinetele pentru salată sunt cumpărate atât din Piața Obor, cât și din magazine. Pâinea este livrată de deja cunoscutul brand ”Miez”. La Londohome, clienții pot consuma și o supă răcoritoare preparată din castraveți.

Echipa de la Londohome învață din mers să satisfacă gusturile unor clienți poate nu foarte sofisticați, dar cu siguranță foarte atenți: ”am zis să ne obișnuim mai întîi cu ideea de a gestiona o bucătărie și să stăm cu urechea atentă la ce zic clienții. Cred că ne descurcăm destul de bine, așa că vom începe treptat să extindem meniul și să ne distrăm. Să ne distrăm, mai ales că avem cu cine. Colegii din ”spate”, oamenii care țin bucătăria, sunt: Alexia Achihăi, o colegă care a lucrat la bar anterior, după care a obținut o diplomă de bucătar, fiind foarte pasionată de bucătărie, și Rodica Niță, o foarte veche prietenă de la Londophone ( celălalt bar deținut de Vlad, n.n. ). Rodica face bucătărie de peste 20 de ani!

Vlad Bolocan, Rodica Niță și Alexia Achihăi

Pub-ul Londohome se află într-o clădire de epocă, a cărei grădină este umbrită de o boltă de viță-de-vie, unde clienții găsesc răcoarea binefăcătoare în timpul zilelor fierbinți din timpul verii. Grădina permite accesul clienților și această perioadă de restricții instituite de autorități din cauza pandemiei covid – 19. Datorită acestui avantaj, Vlad a deschis pub-ul la 1 iunie, imediat după ce au fost ridicate restricțiile impuse în timpul stării de urgență. Regulile specifice stării de alertă, încă în vigoare, permit funcționarea teraselor. Această situație creată de pandemia covid – 19 pare să fi inspirat echipei de la Londohome ideea de a amenaja o bucătărie în spațiul pub-ului, pentru a diversifica oferta.

Rodica Niță, bucătar Londohome

Am redeschis în 1 iunie, de când au permis autoritățile, în condițiile de distanțare și cele de igienă impuse de lege. N-a fost la fel de aglomerat ca vara trecută, dar cred că ceva bun există în toată această poveste. Ce-am putut face cel mai bine în aceste condiții? Am zis că dacă tot avem mai mult timp liber, am putea în sfârșit, să punem la punct bucătăria, care se afla în stand-by de prea multă vreme.

Londohome, str. gen. David Praporgescu, nr. 31

Bucătăria era parțial echipată, dar nu avea cine s-o amenajeze și să o facă să meargă. Într-o bună zi s-a oferit, total neașteptat, chiar omul care face fotografiile și clipurile video la evenimentele noastre, pe nume Eliza Zdru. Eliza gestionează și rubrica Documentarul de luni, inițiată de alt coleg, rubrică pentru care, momentan, nu are timp, chiar din cauza bucătăriei. Zis și făcut, dar cu oarece neîncredere, Eliza fiind la bază regizoriță de filme documentare și nemaiavând o experiență în antreprenoriat. Dar cum mai importantă decît orice experiență e buna credință – restul putând să fie deprinse – ne-am gîndit – de ce nu? A urmat un mic calvar cu acte, aprobări, amenajări și achiziții de echipamente și ustensile, alte și alte investiții tocmai când credeam că terminăm” își amintește Vlad.

evomag.ro

Write A Comment