Subvenția integrală
Plata regulară sau plata finală, aferentă anului de cerere 2020, este în curs de efectuare, începând cu 2 decembrie. APIA a anunțat recent că au fost deja autorizați la plată peste 600.000 de fermieri, adică un procent de aproape 75% din numărul total de fermieri care au dreptul să încaseze subvenții. Suma totală autorizată la plată până la jumătatea lunii decembrie a fost de 348.000.643 euro.

Ajutorul anti-covid
APIA a anunțat că în 22 decembrie a dat startul pentru plățile depuse de fermieri în cadrul Măsurii 21 -Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID, destinată următoarelor sectoare: zootehnic (bovine, ovine și caprine), vegetal (legume-fructe și cartofi). Suma totală alocată din PNDR pentru acest tip de sprijin a fost mărită de la 150 milioane de euro la 182,5 milioane de euro. În 22 decembrie, APIA a demarat plata pentru suma de 101,58 milioane de euro pentru un număr de 65.531 fermieri, respectiv: 23.375 pentru sectorul legume – fructe și cartofi , 24.826 pentru sectorul bovine și 21.616 de fermieri pentru sectorul ovine/caprine. Pentru a încasa acest tip de sprijin, au depus cereri de plată 122.986 de fermieri.

ATENȚIE! ”Nu sunt eligibili crescătorii de animale care au vacile pe CNP și cererea unică depusă anul acesta la APIA este trecută pe CUI, că sunt persoane fizice autorizate, întreprindere individuală sau familială. Ajutorul Covid 19 este o altă formă de sprijin decât subvențiile, plățile directe, este aprobat prin Ordin al ministrului agriculturii, este Ghidul solicitantului, iar aplicația este așa reglată, noi nu avem ce să-i facem. Pentru că ei (fermierii n.r.) când și-au făcut PFA, II sau IF, la Registrul Comerțului trebuiau să-și facă un patrimoniu de afectațiune, în care trebuia să-și treacă animalele astea. Cu ce lucrează ca PFA, II? Lucrează cu animale, tractor, pământ, or ei, nu știu din ce motive, au ținut vacile pe CNP și cererea e depusă pe CUI (pe firmă n.r.)” a declarat Liviu Popa Buta, șef Serviciu Măsuri Specifice APIA Arad, citat de publicația AGROINFO.

Ajutorul pentru secetă
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că începând din 22 decembrie 2020, Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, efectuează tranșa a doua de plăți către beneficiarii ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică. Suma totală autorizată la plată este de 79.999.988,31lei, pentru un număr de 27.826 beneficiari.
Un eventual ajutor pentru fermierii ale căror culturi agricole au fost afectate de secetă în această vară nu a fost încă legiferat!

Sprijinul Cuplat pentru Zootehnie
MADR a informat că din 21 decembrie 2020, a început autorizarea la plată pentru schemele de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, reamintind că valoarea totală a plafoanelor aprobate este de 114.156.810 euro, echivalentul a 556.229.056,7 lei. Cuantumurile per cap de animal sunt: 160,33 euro/bivolițe de lapte; 185,01 euro/categoria de taurine din rase de carne și metișii acestora; 379,33/vaci de lapte și 90 euro/1 kilogram de gogoși/viermi de mătase.


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

Write A Comment