Autoritatea Națională Fitosanitară a planificat pentru anul acesta prelevarea a 2240 de probe din 49 de produse agricole din producția internă. Dintre acestea, 1440 de probe vor fi analizate de Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale București și 800 de probe de Laboratorul Regional pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale-Mureș. Prin aplicarea unor metode mono și multireziduale, specialiștii din cele două laboratoare vor analiza 261 de substanțe active, pentru a depista dacă produsele agricole sunt libere de reziduuri de pesticide, conțin reziduuri de pesticide sub nivelul maxim admis sau peste nivelul maxim admis.

Probele vor fi prelevate de inspectorii Oficiilor Județene Fitosanitare, atât din rețelele comerciale, cât și din spații de depozitare, silozuri și ferme, inclusiv de la micii producători. De la fermierii înscriși în Programul guvernamental ”Tomate românești în spații protejate” vor fi prelevate și analizate 500 de probe.

Numărul de probe pe produs a fost stabilit ținând cont de ponderea în producția autohtonă, de ponderea în consum și de rezultatele monitorizărilor din anii trecuți. Astfel, cel mai mic număr de probe a fost pentru praz, usturoi verde, țelină frunze și păstârnac. O pondere mare în producție și consum o au tomatele, merele, prunele, cartofii, ardeii și strugurii. Numărul de probe de salată, ceapă verde, pătrunjel și mărar este mai mare din cauza probelor neconforme din anii anteriori.

Amintim că în 2019, aproape jumătate din probele prelevate din toamtele cultivate în cadrul programului guvernamental au conținut reziduuri de pesticide sub nivelul maxim admis, iar o probă a conținut reziduuri peste nivelul maxim admis.

Citiți aici Programul integral.

credit foto cover Agerpres


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

Write A Comment