Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM) a organizat, miercuri, 26 noiembrie 2025, evenimentul anual „Cultivăm Împreună Viitorul”, un forum de dialog dedicat fermierilor, autorităților, industriei de protecția plantelor și mediului academic. Ediția din acest an a pus în prim-plan cultura de rapiță, o cultură strategică pentru economia agricolă a României și element central în tranziția către o agricultură sustenabilă și digitalizată.
Inovație și dialog pentru o agricultură modernă
Evenimentul, moderat de jurnalistul Lucian Mîndruță, a reunit reprezentanți ai autorităților, ai industriei și fermieri inovatori. Printre speakeri s-au numărat:
- Romeo Șoldea – Director General, Autoritatea Națională Fitosanitară
- Emma Brown – Director Relații Publice și Comunicare, CropLife Europe
- Lucian Buzdugan, Cristina Cionga, Cosmin Iancu, Andrei Solomon – experți și lideri ai unor organizații agricole reprezentative
Participanții au analizat provocările actuale din agricultură și soluțiile moderne bazate pe tehnologie, știință și reglementare eficientă.
Vasile Iosif (AIPROM): „Construim o agricultură sigură, transparentă și conectată la inovație”
În deschiderea evenimentului, Vasile Iosif, Președinte AIPROM, a evidențiat progresele industriei în 2025:
„Anul 2025 a fost un an al schimbării. De la adoptarea noii legislații privind produsele de protecție a plantelor, la extinderea programului SCAPA în Republica Moldova, până la digitalizarea etichetelor prin platforma AgriGuide – fiecare pas pe care l-am făcut a avut un scop comun: o agricultură mai sigură, mai transparentă și mai conectată la inovație.”
Teme cheie: digitalizarea agriculturii, drone, PFAS și combaterea contrafacerii
Discuțiile au vizat subiecte esențiale pentru modernizarea agriculturii românești:
- digitalizarea sectorului agricol
- utilizarea dronelor în tratamentele fitosanitare
- impactul reglementărilor privind substanțele PFAS
- extinderea proiectelor AIPROM pentru combaterea produselor contrafăcute
- rolul socio-economic al culturii de rapiță, care în 2025 a înregistrat o dublare a suprafețelor cultivate și o recoltă record
Programul SCAPA: peste 87% din ambalaje colectate și valorificate
Au fost prezentate și rezultatele actualizate ale programului SCAPA – Sistemul de Colectare a Ambalajelor de Pesticide, care în 2024 a reușit să colecteze și valorifice peste 87% din ambalajele de produse de protecția plantelor, consolidând angajamentul industriei față de economia circulară și protecția mediului.
Romeo Șoldea: „Doar împreună putem asigura un sector fitosanitar credibil și performant”
Directorul General al ANF a subliniat în intervenția sa importanța colaborării dintre autorități și industrie:
„Avem un obiectiv comun, acela de a crea o piață funcțională, sigură, transparentă și aliniată la rigorile europene. Un rezultat emblematic al acestui parteneriat îl reprezintă promulgarea așa-zisei legi a pesticidelor. (…) Mi-aș dori ca, în continuare, să ne bazăm pe parteneriatul cu dvs., pe expertiza și responsabilitatea industriei, pentru că doar împreună putem asigura un sector fitosanitar credibil și performant.”
AIPROM: angajament pentru o agricultură durabilă
Prin acest eveniment, AIPROM reafirmă rolul colaborării dintre industrie, fermieri și autorități în dezvoltarea unei agriculturi competitive, durabile, bazată pe pe știință, tehnologie și responsabilitate.
sursa: Comunicat de presă AIPROM
Donează pentru a susține site-ul lantulalimentar.ro. sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001
