Gastronomia locală ardelenească ascunde bunătăți de neimaginat în alte regiuni ale țării. De pildă, supa de vin, o raritate gastronomică oferită participanților la Transilvanian Brunch, eveniment organizat sâmbătă, 6 septembrie, în localitatea Cincu, din județul Brașov.
Cei doi organizatori, My Transilvania și Fuga Lolelor Cincu, prezintă o listă cu bunătăți care vor fi oferite participanților:
”Vești proaspete de la Transilvanian Brunch din Cincu: pe lângă tot felul de bunătăți locale avem și o raritate gastronomică.
Marlene pregătește supa de vin, o rețetă săsească din zonă.
Din meniu mai divulgăm: brânză de oaie cu gutui coapte, friptură la tavă, zacuscă de fasole verde, vinete cu ardei capia copt.
Nici dulcele nu se lasă mai prejos: hencleș, prăjitură cu ciocolată și cremă de soc, cornulețe pufoase, dulceață de corcodușe.
Sună delicios, nu?” potrivit paginii de Facebook My Transylvania.

Programul zilei de sâmbătă, 6 septembrie 2025, și condițiile de participare, anunțate de organizatori sunt, după cum urmează:
”11:00 Gastronomie: rețete de sezon cu ingrediente locale. Preparate săsești și românești.
13:00 Program cultural: vizită biserică fortificată, vizită muzeul lolelor
15:00 Demonstrații de bici, atelier de țesut
Taxa de participare: 150 de lei pentru adulți, gratuit copii sub 7 ani, 75 de lei pentru copiii între 7 și 14 ani.
Ce este Transilvanian Brunch
Transilvanian Brunch include o serie de evenimente de cultură gastronomică rurală, organizate în mai multe sate din Transilvania, de către organizația non-profit My Transylvania, cu sediul în Cisnădioara, județul Sibiu.
Organizatorul precizează pe site-ul propriu că ”Toate evenimentele din 2025 sunt evenimente caritabile și includ în tariful de participare o donație către Fundația Biserici Fortificate în valoare de EUR 5/persoană pentru îngrijirea monumentelor istorice.
Scopul donației sau cauza locală susținută este prezentată în detaliu la fiecare eveniment în parte”.
În ce privește conceptul acestor evenimente, asociația subliniază:
”Evenimentele noastre de cultură rurală și gastronomică susțin dezvoltarea zonelor rurale prin promovarea produselor, rețetelor și a culturii locale.
Vă invităm să descoperiți satele noastre, unde calitatea oamenilor și a poveștilor dar și a bucatelor compensează lipsa aparentă de confort. Nu se pot rezerva locuri fixe la mese și des apelăm la pături, bănci și alte variante de șezut :).
Nu vrem în niciun fel să-i schimbăm pe cei din sate, ci, dimpotrivă, să ne adaptăm noi și oaspeții noștri la condițiile locale”.
Donează pentru a susține site-ul lantulalimentar.ro. sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001
