”În timp ce numeroşi fermieri adevăraţi nu au reuşit să acceseze bani europeni, fiind trecuţi la categoria ”eligibil, dar fără finanţare”, un sus-pus, pe numele lui Laurenţiu Rebega, este acuzat de procurori că a fraudat fonduri europene, dosarul fiind deja trimis judecătorilor. Printre altele, Rebega, vicepreşedinte al CJ Prahova pe vremea când a comis infracţiunile, ar fi încasat bani europeni pentru o stupină fără albine, în teren aflându-se numai cutiile goale. Curată potlogărie!” potrivit unui articol publicat de revista Ferma.

O serie de infracţiuni
Potrivit comunicatului DNA din 21 martie 2019, pe seama lui Rebega, care între 2012 şi 2014 a controlat câteva firme cu profil agricol, au fost puse următoarele infracţiuni: instigare la folosirea cu rea-credinţă de documente false pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, instigare la schimbarea fără drept a destinaţiei fondurilor europene, participaţie improprie la folosirea cu rea-credinţă de documente pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, două infracţiuni de spălare de bani, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia şi complicitate la folosirea cu rea-credinţă de documente false pentru obţinerea de fonduri europene.

De pomină este obţinerea de bani europeni în cadrul măsurii Instalarea tânărului fermier (M112) pentru finanţarea unei stupine care nu a funcţionat niciodată. Cum a lucrat fostul vice al CJ Prahova?

Uşi deschise
Din comunicatul DNA aflăm următoarele: ”În perioada noiembrie 2013 – aprilie 2014, având cadrul relaţional şi material necesar, inculpatul Rebega Laurenţiu Constantin a întreprins o serie de demersuri pentru fraudarea unei finanţări pentru un proiect agricol fictiv. Astfel, a determinat şi ajutat un fost subordonat să folosească înscrisuri false pe baza cărora, la data de 16 aprilie 2014, s-a încheiat un contract de finanţare a unei stupine fictive, pentru care s-au alocat 40.000 euro (din care 95% fonduri UE). Aceasta, în condiţiile în care Rebega Laurenţiu Constantin cunoştea că persoana respectivă nu îndeplinea condiţiile necesare pentru obţinerea finanţării europene”.

Laurentiu Rebega

Mai departe, lucrurile au mers ca pe roate, nu greoi sau împotmolite ca în cazul multor fermieri cinstiţi. Aplicantul, fost subordonat al lui Rebega, a obţinut toate semnăturile necesare. ( … ) Finalmente, banii au intrat în contul falsului apicultor.

La ce bun toată această schemă de fraudare a banilor europeni pusă în mişcare de Rebega? Din cercetările procurorilor a reieşit că după intrarea în cont a banilor, acesta i-a cerut falsului apicultor să scoată 83.000 de lei, sumă pe care a folosit-o apoi în campania electorală pentru alegerile europarlamentare din mai 2014 .

Laurențiu Rebega nu se mai regăsește în componența noului Parlament european, votat în mai 2019.

Notă: Până la pronunţarea unei decizii judecătoreşti definitive şi irevocabile, inculpaţii beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.

Citește articolul integral pe revista-ferma.ro

Write A Comment