23.000 de tone de prune recoltate din livezile de dincolo de Prut au ajuns anul trecut în Uniunea Europeană, cu 3000 de tone mai mult decât în 2019. Prunele au fost exportate în 14 țări, cele mai mari cantități ajungând în România (10.500 tone), Polonia (3.200 tone), Germania (2.600 tone) și Croația (1.500 tone), informează siteul east-fruit.com, care citează Agenția Națională pentru Siguranța Alimentară (ANSA) și Serviciul vamal al R.M.

Comparativ cu anul 2019, livrările către România au scăzut în 2020 cu 14%, dar în celelalte trei țări ( Polonia, Germania și Croația ) au crescut cu 112%, 88% și, respectiv, 136%. Reprezentanții organizațiilor de fermieri din Moldova consideră că exporturile către UE ar fi putut fi mai mari, dacă fermierii ar fi creat anterior un sistem centralizat pentru achizițiile de produse, astfel încât să aibă cantități mari de fructe, pe tot parcursul sezonului de comercializare.

Potrivit lui Andrei Zbanca, expert al Federației Producătorilor Agricoli din Moldova (FARM), producția de prune din Moldova provine, în principal, din ferme mici, cu suprafețe de câteva hectare până la câteva zeci de hectare de livezi. Suprafața totală a plantațiilor de prun (22.700 hectare) este aproape jumătate din suprafața livezilor de măr (50.000 hectare), dar numărul total al fermierilor care dețin plantații de prun este semnificativ mai mare decât cel al producătorilor de mere.

Comercianții specializați în achiziții și exporturi de prune trebuie să încheie contracte cu numeroși fermieri mici. Capacitatea de stocare în depozite frigorifice este limitată, rareori depășește 500-800 de tone, în timp ce numeroase companii din statele membre s-au arătat interesate în ultimii doi-trei ani să cumpere cel puțin 1.000-2.000 de tone.

„Pe piața europeană, pruna moldovenească poate fi destul de competitivă în ceea ce privește caracteristicile senzoriale, dar pentru ca fructul să fie preferat de consumatori, sunt necesare livrări suficient de mari, conform programului stabilit de rețeaua de vânzare cu amănuntul. Nu ne permitem să trimitem retailerului un lot de fucte în perioada convenită și pe următorul cu o întârziere de o săptămână sau două. În timpul acestei întârzieri, consumatorul va trece la produsele altor furnizori și, în cel mai rău caz, va uita cu totul de noi ”, spune Andriy Zbanka.

Potrivit expertului, problema comercială poate și trebuie rezolvată prin fuziunea fermelor și a întreprinderilor agricole mici în cooperative mari. Gestionarea unor astfel de structuri ar putea monitoriza cerințele anumitor piețe în ceea ce privește cantitatea și calitatea produselor agricole, sortimentele de fructe, reziduurile de pesticide, ambalarea și etichetarea etc.

Într-un magazin Mega Images situat pe Bd. 1 Mai prețul prunelor moldovenești este 6,99 lei/1 kg.

foto Lantulalimentar.ro

Pentru a putea crește exporturile de prune și struguri în U.E. pe parcursul anului 2021, mai multe ferme horticole din Republica Moldova s-au certificat GLOBAL.G.A.P. și GRASP, în baza cărora vor produce fructe respectând reguli privind utilizarea pesticidelor și a fertilizanților.

În 2020, 26 de pomicultori au fost certificați conform acestor standarde de siguranță și calitate a produselor agroalimentare. În prezent, în Moldova, numărul deținătorilor de certificate GLOBAL.G.A.P. depășește 70, iar 19 dintre aceștia au primit, de asemenea, certificatul de responsabilitate socială GLOBAL GRASP.

Andrei Cumpănici, specialist al proiectului AWP / USAID privind siguranța alimentelor și tehnologiile post-recoltare, observă că mulți dintre fermierii certificați conform standardelor GLOBAL.G.A.P și GRASP în cadrul acestui proiect sunt producători de prune și struguri de masă.

Expertul consideră că în 2020, Moldova încă nu și-a folosit în totalitate potențialul pentru a exporta prune pe piața europeană, deoarece recolta și calitatea produselor nu au fost suficient de ridicate din cauza secetei. Anul acesta, dacă condițiile meteorologice se apropie de medie, este așteptată o creștere bruscă a exporturilor de prune și struguri pe piața europeană de la întreprinderi agricole certificate conform GLOBAL.G.A.P. și standardele GRASP.


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

Write A Comment