Dupe o serie de scandaluri cu rezonanță internațională izbucnite în anii trecuți din cauza condițiilor improprii în care animalele erau transportate din România în țări terțe, iată că deputații români au adoptat, în sfârșit, în ședința din 30 iunie, o lege care obligă autoritățile veterinare, comercianții și transportatorii să asigurare condiţii superioare de bunăstare pentru animalele vii în timpul călătoriilor de lungă durată în afara spaţiului comunitar.

În cazul călătoriilor navale care depăşesc 10 zile, efectuate în perioadele în care temperatura exterioară la îmbarcare este de 35 de grade Celsius, la bordul vasului trebuie asigurate servicii de asistenţă sanitar- veterinară. În acest sens, la nivelul ANSVSA va exista o situație/ bază de date a medicilor veterinari abilitați să însoţească transportul de animale vii pe durata călătoriilor navale, potrivit legii care urmează să ajungă pe masa președintelui României pentru promulgare.

Operatorul economic care efectuează exportul de animale vii face dovada prezenţei medicului veterinar şi a certificatului de avizare a competenţelor la control la punctul de ieşire.

Certificatul de sănătate pentru exportul animalelor vii se eliberează de medicul veterinar oficial din cadrul postului de inspecție de la frontieră având la bază certificatul/certificatele de sănătate emis/emise de medicul veterinar din centrul de colectare care a/au însoțit animalele și după ce efectuează inspecția animalelor cu privire la starea de sănătate și de bunăstare.

În zona destinată îmbarcării animalelor vii, operatorul economic care administrează punctul de ieșire unde se efectuează îmbarcarea animalelor și controlul sanitar – veterinar va amplasa un sistem video autorizat conform prevederilor legislației în vigoare. Stocarea datelor/imaginilor va fi realizată pentru o perioadă de 6 luni, după care acestea vor fi radiate.

În momentul completării referatului de evaluare pentru autorizarea sanitar – veterinară a navei de transport animale vii, inspectorii trebuie să fotografieze: boxele, punțile, rampele, pasajele, echipamentele de iluminat, cele de alimentare cu apă și hrană, cele de ventilație, cele de evacuare a dejecțiilor, cele de stingere a incendiilor, sursele de electricitate, precum și sistemele de monitorizare, control și alarmă din cabina timonei pentru sistemele de alimentare și/sau producție a apei, evacuarea dejecțiilor și iluminat. Fotografiile se vor realiza cu aparate foto care marchează data și ora. Acestea vor reprezenta piese la dosarul de autorizare.

În cazul exporturilor realizate pe cale rutieră, cu mijloace de transport destinate călătoriilor de lungă durată, sistemele de ventilaţie din mijloacele de transport trebuie să asigure în orice moment din timpul călătoriei, indiferent dacă mijlocul de transport staționează sau se află în mişcare, o temperatură cuprinsă între 5 grade Celsius și 30 grade Celsius în interiorul mijlocului de transport, pentru toate animalele, cu o toleranţă de +/- 5 grade Celsius, în funcţie de temperatura exterioară.

Ovinele trebuie tunse înainte de începerea călătoriilor care se desfăşoară la temperaturi care depășesc 30 grade Celsius. În cazul exporturilor realizate pe cale navală, în perioadele în care temperatura exterioară la îmbarcare este de 35 grade Celsius, se asigură creşterea cu minimum 15% a suprafeţei alocate fiecărui animal, iar compartimentele în care urmează să fie transportate animalele trebuie echipate cu un sistem de ventilaţie forţată cu o capacitate suficientă de reîmprospătare a întregului volum de aer, ţinând cont de înălţimea compartimentului şi de tipul acestuia, respectiv dacă acesta este închis sau parţial închis. În cazul în care se transportă animale cu coarne, spațiul alocat pe cap de animal trebuie să crească cu 7% pentru a preveniri rănirea animalelor la contactul cu celelalte animale aflate în boxă.
Animalele cu coarne se transportă în boxe separate față de cele fără coarne.

evomag.ro

Write A Comment