Noile Tehnici Genomice ( NGT ), în curs de legiferare la nivel european, agită spiritele la București; ministerul Agriculturii tace asupra subiectului; care este situația la AgriFish

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, la AgriFish: ”România nu susține propunerea de regulament privind aplicarea Noilor Tehnici Genomice ( NGT ), în forma actuală” Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, la AgriFish: ”România nu susține propunerea de regulament privind aplicarea Noilor Tehnici Genomice ( NGT ), în forma actuală”

Comunicatul parlamentarilor PNL/Comisiile pentru Agricultură

Mai întâi, membrii Partidului Național Liberal din Comisiile pentru Agricultură ale Parlamentului României au emis ( ieri, 8 decembrie ) un comunicat prin care au reclamat ”turnura neașteptată pe care a luat-o poziția oficială a României, exprimată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin vocea ministrului Florin-Ionuț Barbu, în fața forurilor europene, față de propunerea de “Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind plantele obținute prin anumite noi tehnici genomice și alimentele și furajele derivate din ele, și de modificare a Regulamentului (UE) 2017/62”, publicată pe data de 5 iulie 2023”.

Parlamentarii PNL din comisiile pentru agricultură recunosc, totuși, că ”încă din data de 25 iulie 2023, imediat după publicarea propunerii de regulament, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale ( Florin-Ionuț Barbu este ministru din 15 iunie 2023, n.n. ) s-a exprimat oficial în Consiliul AgriFish pentru susținerea actului normativ”, dar acuză că, ulterior, „schimbarea nejustificată a opiniei și transmiterea poziției de țară cu rezerve dovedesc o inconsecvență și faptul că se joacă o carte a intereselor mărunte ce va putea avea drept consecință stagnarea competitivității agriculturii europene și, implicit românești, față de restul statelor lumii”.

Parlamentarii PNL nu dezvăluie care sunt acele ”interese mărunte” puse de-a doua progresului agriculturii Românești. Dacă știu ceva, să facă informația publică!

Spre finalul comunicatului, MADR și ministrul Barbu mai primesc niște acuzații: ”toate deciziile recente de poziționare a României față de acest subiect au fost făcute fără consultarea tuturor părților implicate în acest proces și, mai ales, cu ignorarea tuturor argumentelor științifice, legislative și comerciale ale forurilor de decizie europene. Rezervele exprimate în pozițiile oficiale ale statului român nu au un fundament real, nu sunt justificate din punct de vedere economic și nu sunt validate științific. Mai mult decât atât, cercetările efectuate de European Food Safety Authority confirmă că nu există nici un risc pentru sănătatea umană sau a animalelor”.

Comunicatul AAC

Asta a fost ieri. Azi, 9 decembrie, Alianța pentru Agricultură și Cooperare ( formată din UNCSV, LAPAR, ProAgro și Forța Fermierilor ), membru COPA-COGECA, a publicat un comunicat prin care  ”regretă modul în care unele grupuri de interese au ales să facă campanie pe acest subiect”.

În esență, AAC susține că nu contestă importanța științifică a NTG, dar că ”discuția, în acest moment, este legată de chestiuni juridice și comerciale. AAC consideră că este nevoie, în continuare, de consultări suplimentare pentru a lămuri, complet, toate semnele de întrebare legate de actuala propunere de regulament a Comisiei Europene, în ultima formulă de text. Suntem pentru știință, dar nu în condiții discutabile din punct de vedere legal. Nu dorim ca fermierii români să devină, în următorii ani, victimele unor dispute comerciale sau juridice care să le afecteze activitatea”. 

De remarcat că AAC ”apreciază pozitiv modul în care, până acum, România, prin ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a reprezentat interesele fermierilor în Consiliul AGRIFISH, în dosarul NGT”. 

De observat că AAC în comunicatul de astăzi nu precizează care sunt ”grupurile de interese” și interesele acelor grupuri. Dacă AAC are informații, să le facă publice!

Totodată, în comunicatul AAC nu sunt precizate nici aspectele de natură comercială și juridică din propunerea de Regulament a C.E. care fac obiectul discuției pe tema NGT, mai ales că, susține AAC, acele aspecte au potențialul să-i ”victimizeze” pe fermierii români. 

Unde-i buba?

Pe scurt, care sunt observațiile MADR și, implicit ale României, pe textul Regulamentului C.E.? Nu știu, nu le-am găsit formulate și publicate pe site-ul instituției. Răspunsul ar trebui să-l dea MADR, ca instituție a statului român, și nu o structură cu caracter sindical. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu a transmis, însă, până în prezent un comunicat oficial pe tema NTG. Toți vorbesc despre NGT, dar nici parlamentarii liberali, nici sindicaliștii AAC și nici ministerul Agriculturii nu fac trimitere la textul concret, care este public. Ministerul ar trebui să comunice public, asumat, ce anume nu este convenabil pentru agricultorii români în propunerea de Regulament a C.E.

Informații europene oficiale

Lantulalimentar.ro a consultat documentele publicate pe site-ul Consiliului Uniunii Europene privitoare la procesul de legiferare a NTG și vă informează că datele sunt următoarele:

în 6 iulie 2023, Comisia Europeană a transmis Consiliului Uniunii Europene și Parlamentului European o propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene privind plantele obținute prin anumite tehnici genomice noi și produsele alimentare și furajele derivate din acestea, pentru a permite sectorului agroalimentar al UE să contribuie la obiectivele de inovare și durabilitate fixate prin Pactul Verde/Green Deal și prin strategiile ” Farm to Fork” și ”Biodiversitate” și pentru a îmbunătăți competitivitatea sectorului, menținând în același timp un nivel ridicat de protecție a sănătății și a mediului natural.

în 25 iulie 2023, Consiliul pentru Agricultură și Pescuit/AgriFish, a asistat la o prezentare din partea Comisiei Europene și a făcut schimb de opinii cu privire la propunere. 

-în ședința din 20 noiembrie 2023, Consiliul AgriFish a luat act de informațiile furnizate de Președinția Consiliului Uniunii Europene cu privire la stadiul examinării propunerii în organismele pregătitoare ale Consiliului și de informațiile furnizate de delegația croată cu privire la poziția Croației. Consiliul a luat în continuare notă de reacțiile altor delegații și ale Comisiei.

-în 6 decembrie 2023, Comitetul Reprezentanților Permanenți a examinat cele mai recente formulări de compromis ale Președinției Consiliului Uniunii Europene ( președinția este asigurată de Spania ). Având în vedere opiniile exprimate de delegații, Președinția a concluzionat că, deși multe delegații au susținut textul, sprijinul a fost insuficient pentru a asigura o majoritate calificată în acea etapă. Președinția a decis să prezinte cel mai recent text de compromis către Consiliu, fără alte modificări. 

În 10 și 11 decembrie 2023, AgriFish se reunește, din nou, textul privind NTG fiind pe agenda întâlnirii. AgriFish este invitat să facă un schimb de opinii pe baza textului de compromis înaintat de Președinția spaniolă, în vederea ajungerii la un acord asupra unei abordări generale. Delegațiile vor fi invitate să-și explice poziția.

Poate așa vom afla care sunt observațiile, pe text, ale MADR. 

Ce sunt NGT?

Spre deosebire de Organismele Modificate Genetic ( OMG ), care presupun introducerea în genomul unui organism a unor secvențe genetice extrase de la alte specii, NGT se realizează prin editarea genetică în cadrul aceleiași specii, pentru a obține o productivitate mai mare și o rezistență sporită la factorii climatici negativi. NGT este o soluție de compromis prin care Uniunea Europeană, care interzice OMG, încearcă să țină pasul cu marii competitori agricoli ( SUA și America de Sud ), care permit cultivarea OMG. 

foto credit pexels.com/Google DeepMind

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, la AgriFish: ”România nu susține propunerea de regulament privind aplicarea Noilor Tehnici Genomice ( NGT ), în forma actuală”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *