O agenție guvernamentală a identificat 23 de locuri unde ar putea fi construite depozite pentru deșeuri nucleare, unul dintre acestea fiind situat în regiunea viticolă Val d’Orcia, unde sunt produse vinuri cu denumire de origine controlată ( DOC ). Producătorii de vin au reacționat cu idignare și revoltă afirmând că nu acceptă și nu vor accepta niciodată ridicarea unor contrucții care să dăuneze mediului înconjurător, peisajului și economiei locale, scrie publicația agricultura.it.

„Nu poți construi un depozit de deșeuri, incinte poluante, clădiri cu un impact vizual negativ puternic într-o zonă la a cărei protecție contribuie toată lumea – cetățenii, instituțiile și companiile – cu angajament și sacrificiu. E vorba de un efort care a durat zeci de ani și care a contribuit semnificativ la păstrarea moștenirii culturii, mediului și frumuseții create de-a lungul secolelor, o capodoperă pe care lumea o cunoaște și o admiră. Un cadru natural neschimbat care contribuie la imaginea internațională a Italiei și la valoarea comercială a produselor alimentare de excelență și a vinurilor obținute în aceeași zonă”, se arată într-un comunicat al consiliului de administrație al consorțiului pentru protecția vinului Orcia.

Poziția unanimă a consiliului de administrație reflectă opinia negativă exprimată de toate instituțiile toscane. Cererea este de a exclude teritoriul Orcia de pe listă, avertizând, în caz contrar, că vor avea o opoziție foarte rigidă.

„Aici există cel mai conservat și mai frumos peisaj agricol din lume”, argumentează președintele Consorțiului viticol Orcia, Donatella Cinelli Colombini, amintind că «Valdorcia a fost înregistrată în Patrimoniul Mondial UNESCO din 2004 datorită integrității unui context istoric, cultural și de mediu de o valoare enormă. În 2018, mediul rural din jurul Trequanda a primit recunoașterea „peisajului rural istoric al Toscanei” de la Ministerul Agriculturii.

În apropiere de locul unde ar trebui construit depozitul de deșeuri nucleare, au fost turnate filmele „Pacientul englez” și „Gladiatorul”, încântând publicul cu priveliști care par suspendate în timp. „O integritate a peisajului la păstrarea căreia a contribuit toată lumea, supunându-se regulilor de protecție foarte stricte”, se mai arată în comunicat.

În 2007, consorțiul a reușit să stopeze un proiect imobiliar care viza construirea unui cartier de vile lângă Pienza.
Depozitul de deșeuri ar trebui să ocupe o suprafață de 178 de hectare, dintre care 110 sunt destinate găzduirii celor 90 de clădiri din beton în care vor fi închise 78.000 de metri cubi de deșeuri.

Patrimoniul viticol al zonei DOC Orcia cuprinde peste 60 de vinării, cu aproximativ 300 de mii de sticle pe an.

Pe lângă vinurile de prestigiu, această zonă produce alimente certificate cu mărci DOP și IGP, în special Pienza este renumită de secole pentru brânza Pecorino, dar în această zonă excelențele gastronomice sunt numeroase, cum ar fi uleiul de măsline extravirgin, de exemplu, îmbuteliat în borcane de teracotă de Petroio. Sau trufele albe din Creta Senesi, șofranul, aglionele (usturoi uriaș), mezeluri și carne de vită Chianino.

sursa foto: https://poderesalicotto.com/

evomag.ro

Write A Comment