Sir Robert Liston (1742-1836) a fost numit ambasador al Marii Britanii la Istanbul, în 25 septembrie 1793, și în drumul său spre capitala Imperiului Otoman a trecut și prin Banat, Transilvania și Țara Românească.
Noul ambasador l-a inclus în delegația sa și pe biologul John Sibthorp. Acesta a ținut un jurnal al călătoriei lor de-a lungul Europei, în care a introdus și însemnările referitoare la provinciile românești menționate.
Misiunea diplomatică britanică a ajuns la Timișoara, apoi la Sibiu, iar de aici, pe Valea Oltului, a ajuns la București și, mai departe, la Dunăre.
Sibthorp a furnizat și câteva informații despre meniurile consumate de-a lungul traseului parcurs din Banat până în sudul Valahiei.
După ce au trecut râul Tisa cu bacul, s-au apropiat de Timișoara. Naturalistul notează că se deschide privirii lor ”o câmpie imensă și întinsă”. Solul, ”fertil, cu porțiuni negre” este ”în cea mai mare parte arabil și cultivat cu porumb”.
Despre Timișoara afirmă că este ”un oraș puternic întărit, însă slab populat și nici nu este animat de vreo activitate meșteșugărească”. Fețe localnicilor sunt ”jalnice și indică hotărât o climă nesănătoasă”.
Spre Lugoj, la casa de poștă din Chizătău, englezii întâlnesc un grup de ”țigani care se îmbată cu rachiu, o băutură spirtoasă extrasă din cireșe”.
Apoi, delegația londoneză parcurge o zonă ”cultivată, bine întreținută, udată de Timiș”.
În satul Țipari ( aparținător comunei Coșteiu ), la hanul ”La vulturul negru”, diplomații englezi sunt serviți, printre alte feluri de mâncare, cu ”cocoș de pădure, gotcan-mic, Tetrao tatrix”.
Până în satul Mag, din județul Sibiu, Sibthorp nu mai pomenește nimic despre mâncare. Notele sale se referă la peisaj, la specii de plante și de fluturi, la cetatea din Deva, etc.
În Mag, însă, îl cunoaște pe șeful poștei, ungur de origine. Acesta are ”vii, cai, oi și vite”. Se înțeleg în limba latină. Sora gazdei le oferă călătorilor vin.
Sibiul îl dezamăgește pe autorul însemnărilor: are case scunde și străzi prost pavate, inadecvate statutului de capitală a Transilvaniei. Mai mult, ”orașul nu prosperă prin comerț și nu strălucește prin opulență”.
Cu această ocazie, englezul face câteva considerații cu privire la condiția săteanului transilvănean:
”Servitutea cea mai abjectă înjosește pe țăran. Adesea, pe drum, acești oameni sărmani și ignoranți se prosternă sau se lasă în genunchi în fața noastră ca să ne salute în cel mai umil mod. Nobilimea are puțină înclinație spre literatură. Agricultura este lăsată în mâinile românilor sau țiganilor, ale căror cunoștințe reduse se trag empiric din practica străbunilor. Din fericire, solul este destul de rodnic pentru a acoperi necesitățile lor, fără tehnica de a-1 îmbunătăți. Românul este cumpătat în alimentația sa. Coliba lui nu oferă nici una din înlesnirile locuințelor din părțile civilizate ale Europei”.
Apoi, delegația imperială trece în Țara Românească. La Câineni, un localnic ”sărman” îi oferă autorului patul său, dar englezul descoperă rapid că este plin de ”paraziți” și preferă să doarmă pe podeaua din lut. Este pasajul citat cu precădere de ardeleni, pentru a arăta mizeria în care trăiau ”sudiștii” în epoca fanariotă. Notele despre țăranii ardeleni sunt însă ocultate. La Câineni, englezii cinează ”sub cerul liber, într-un peisaj cu adevărat pastoral. Caprele cu iezii lor zburdă în jurul mesei, seara este calmă și liniștită”.
Mai la vale, spre Titești, o fată tânără le oferă ”buchete de liliac și ouă colorate în roșu și curios împodobite”. Localnicii sărbătoreau, probabil, Paștele ortodox. Sofaua era presărată cu ”mentă și pelin”.
La Pitești, ambasadorul și suita sa sunt primiți de autoritățile județului. Oaspeții sunt tratați cu ”o cină rece aleasă. Printre felurile de mâncare am avut și melci și salată de calce – gălbenele de mlaștină, n.m. – ( Caltha palustris )”.
Mai departe, autorul asistă la o scenă care arată despotismul acelor vremuri: unui țăran i se iau caii de la plug pentru a fi înlocuiți caii folosiți până atunci pentru transportul englezilor. Operațiunea este executată de un olăcar, îngrijitor al cailor de poștă.
La Mănăstirea Găiseni, egumenul, un ”venerabil macedonean”, le oferă diplomaților britanici la cină ”miel cu pilaf”.
A doua zi, la prânz, la umbra unor ulmi din apropierea Bucureștilor: carne de miel și de pasăre, lapte și brânză de capră.
Palatul domnesc de la Mănăstirea Mihai Vodă are ”o înfățișare sărăcăcioasă”. Domnitorul, Alexandru Moruzi, le oferă ”dulceață de lămâie, șerbet și cafea”. Englezul notează că au fost primiți ”cu multă ospitalitate și tratați cu strălucire”.
Mesele sunt ”îmbelșugate, bine gătite și servite pe veselă de Staffordschire. S-a avut în vedere chiar gusturile engleze, pregatindu-ne un plum pudding ( budincă ) excelent”.
La Giurgiu – Rusciuc li se spune că ”nu este sănătos să mâncăm
pește din Dunăre. La masa noastră de seara ni s-au servit crapi și nisetri. I-am găsit foarte gustoși și n-am avut nici o neplăcere după ce i-am mâncat”.
John Sibthorp a murit la 8 Februarie 1796, la vârsta de 37 de ani, în orașul Bath, din comitatul Somerset, unde urma un tratament pentru o boală de plămâni.
Sursa: Călători străini prin Țările Române, vol. X, partea a II-a, Editura Academiei Române
Donează pentru a susține site-ul lantulalimentar.ro. sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001
