Florinda Emilia Grama ( fostă Crăciun ) nu avea calitate oficială între anii 2010 – 2013, când a depus la APIA ”mai multe documente false și inexacte în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor unice de plată, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate” după cum arată comunicatul Direcției Naționale Anticorupție.

În cei trei ani, ea a încasat 647.152 lei. În 2017, Florina Crăciun, în prezent Grama, a fost numită director al Oficiului Județean Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Hunedoara, dar, în același an, procurorii DNA au declanșat cerectarea penală pentru faptele săvârșite anterior și, în decembrie 2017, au înaintat dosarul la Tribunalul Hunedoara. Judecătorii hunedoreni au condamnat-o pe Florinda Emilia Crăciun, în iunie 2019, la 2 ani de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de patru ani. Fosta directoare a făcut recurs, dar nu a avut câștig de cauză. În 26 martie 2020, Curtea de Apel Alba a hotărât condamnarea inculpatei la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani și interzicerea, pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Totodată, Curtea de Apel a obligat-o la plata către partea civilă, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, a sumei de 647.152 lei daune materiale și la plata sumei de 2.800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatei.

evomag.ro

Write A Comment