Revoluția din 1989 l-a prins pe Adrian Zăhan din comuna clujeană Frata în uniformă de ceferist. Acum, Adrian este proprietarul unei ferme de 70 de vaci cu lapte din rasa Bălțata Românească, dar efectivul total de bovine ajunge la 130 de capete. Fermierul este membru al Cooperativei agricole ”Someș-Arieș”, care a negociat pentru crescătorii de vaci de lapte prețul de livrare a laptelui către procesatori. Reproducţia o asigură prin montă artificială, cu material seminal cumpărat de la Semtest-BVN din Sângeorgiu de Mureş. ”Vine un tehnician şi face însămânţările, îl plătesc eu, nu prestează prin cooperativă”, adaugă Adrian, într-un reportaj publicat de revista Ferma.

Cum au evoluat cei 30 de ani scurşi de la Revoluţie, pentru fermierul Adrian Zăhan? ”Am evoluat mult. Stăm mult mai bine decât în anii ’90. Înainte făceam 2500-3000 de grâu/ha, iar acum sărim de 5000 t/ha. Dacă vorbim de utilităţi în comună, de asemenea, am evoluat. Avem canalizare, reţea de apă potabilă, şosele asfaltate, teren de fotbal, sală de sport. E important să spun că 23 de foşti colegi de-ai mei din şcoala generală sunt cu domiciliul stabil în Frata, nu au plecat”, îmi răspunde clujeanul.

Imediat după apariţia Legii 18/1991, tatăl lui a început demersurile pentru recuperarea pământului strămoşesc. Fără prea mare bătaie de cap, aşa cum s-a întâmplat în alte comune, bătrânul a reuşit să intre în posesia a nouă hectare de teren. Un bun început pentru o afacere în agricultură, deşi lucrurile erau departe de modul în care concepem astăzi o afacere în agricultură.

”În martie 1990 am cumpărat primul tractor, unul second-hand, producţie românească, dar consătenii mei au continuat să are cu caii mulţi ani. De cosit, coseam încă manual, prăşeam manual. Fânul îl strângeam cu furca şi grebla”, îşi aminteşte Zăhan.

Tatăl lui pusese în funcţiune o reţea locală de colectat laptele, pe care îl livra unui procesator din Cluj-Napoca. Într-o zi neagră, o veste a căzut ca un trăsnet în mijlocul familiei: bătrânul lăptar a murit strivit de zid chiar de maşina de lapte! Fiul său a fost nevoit să ia o decizie majoră. A renunţat la postul de impiegat de mişcare în gara Turda şi s-a întors la Frata. Era în 1996. Vremuri incerte pentru toată lumea. Muncitorii din fabrici erau disponibilizaţi, sătenii supravieţuiau în noile condiţii economice, în timp ce şemecherii încasau comisioane grase din privatizarea companiilor construite în anii socialismului. Atunci s-au dat marile tunuri pe seama economiei naţionale, în timp ce sătenii, care nu lăsaseră nici ei cărămidă pe cărămidă din zidurile CAP-ului, practicau pe terenul recâştigat o agricultură medievală, rar ajutându-se de câte un tractor.

”Oamenii au împărţit animalele CAP-ului, în câteva luni nu a mai rămas acolo nici un animal, nici un utilaj. Animalele acelea au ajuns în final la abatoare”, îşi aminteşte fermierul.

Ca agricultor, ar vrea să vadă mai multă mecanizare în ferme, dar pentru asta e nevoie de bani, însă mulţi fermieri nu sunt capitalizaţi. Recunoaşte importanţa sprijinului cuplat pentru zootehnie (SCZ), al cărui cuantum a fost iniţial de aproape 1000 de euro/cap de bovină eligibilă, dar care a scăzut apoi de la un an la altul. ”SCZ s-a resimţit în ferme, a fost consistent”, consideră Adrian. Principalul obiectiv al fermierului este să-şi înnoiască parcul auto. Deţine o proprietate de 70 ha, din care teren arabil 50 ha şi păşune 20 ha. A mai luat în arendă 30 ha.

”Din păcate, terenurile aici sunt fărâmiţate. Sătenii îşi cam lucrează singuri terenurile; greu găseşti să arendezi”, îmi spune gazda mea.

Citiți reportajul integral pe siteul revista-ferma.ro


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

Write A Comment