Fermierul-președinte ( este crescător de vaci pentru carne din rasa Charolaise ) s-a declarat indignat că în noul ordin al Agenției Naționale pentru Zootehnie nu mai este prevăzută în mod expres utilizarea pentru montă a taurilor de rasă pură, fiind permisă în consecință și folosirea taurilor metiși.

Grigorean arată cu degetul spre art. 9, pct. 2, unde sintagma ”taur rasă pură” nu mai este menționată. Iată cum sună pasajul respectiv: ”Reproducătorii masculi, indiferent de specie, utilizaţi la montă naturală, sunt autorizaţi de către autoritatea competentă a statului în zootehnie dacă îndeplinesc performanţele minime stabilite prin programele de ameliorare şi cerinţele sanitar-veterinare în vigoare”.

Într-un status pe facebook, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România a susținut că ”produșii obținuți o să aibă carnea un pic mai tare, “câlțoasă”, așa cum mâncăm noi de sute de ani, ce noi avem dinții slabi ca francezii, să vrem noi carne fragedă…?”.

Fermierul din Suceava a arătat că noul ordin i-ar aduce avantaje, fiindcă deține în fermă și exemplare metisate, pe care le-ar putea vinde în mod profitabil, dar se opune fiindcă efectele aplicării acelui ordin vor fi negative asupra sectorului zootehnic:
”vreau să precizez că “ideea năstrușnică” de a autoriza la montă tauri metiși mi-ar fi adus avantaje directe și imediate. Am destule vaci metis de la care aș putea obține tauri de montă pentru…tot județul. Dacă este cerere mai cumpăr câteva “răgălii” de vaci reformă, taur bun am, deci ar merge treaba “unsă”.

Mai mult, fermierul acuză că noul ordin, aflat deocamdată în stadiul de draft, încalcă legislația europeană, mai exact Regulamentul 1012/2016:

”Este bună Europa când ne dă bani, sunt bune subvențiile, sunt frumoase pozele de la Bruxelles, cum mai aducem noi bani cu sacul pentru fermierii români…
Dar când este vorba de legislația europeană, de autonomia unor fermieri în a decide ce vor să facă cu animalele pe care le cresc, de reguli mai simple și de mai puțină birocrație…nu, nu e bine, noi trebuie să ținem fermierii cu capul plecat pe la ușa instituțiilor, să-l “călcăm pe grumaz”, să-l controlăm, să-i spunem ce și cum să facă, să tremure în fața “competentului” de la stat, nu să facă el așa de capul lui!” a comentat Grigorean pe pagina sa de facebook.

evomag.ro

Write A Comment