După cinci ani de activitate, Conacul Grigorescu, o binecunoscută pensiune din județul Buzău anunță o pauză strategică pentru transformare și reconfigurare. Începând cu data de 19 octombrie, locația se închide temporar pentru renovare și relansare sub un nou concept gastronomic – farm-to-table. Anunțul a fost făcut pe Facebook, de soții Thorsten și Juranda Kirschner, proprietarii pensiunii.

Un nou capitol în povestea turismului buzoian

După cinci ani de activitate, echipa pensiunii a decis să își ia un moment de reflecție. Analizând feedback-ul oaspeților, cifrele, tendințele actuale din turism și provocările din domeniul resurselor umane, proprietarii au ajuns la concluzia că este momentul pentru o schimbare strategică.

„Nu ne închidem definitiv. Credem în potențialul Ținutului Buzăului pe termen mediu, în ciuda tuturor provocărilor. Ne reconstruim, renovăm și remodelăm locul”, transmit reprezentanții pensiunii.

De ce această decizie?

Motivul principal îl reprezintă dorința de a răspunde cererilor și nevoilor oaspeților. Multe dintre solicitări – de la experiențe farm-to-table, cursuri de gătit, ateliere gastronomice sau evenimente private – nu au putut fi onorate din lipsă de spațiu și capacitate.

„Am privit atent la punctele noastre forte: spiritul Slow Food și bucătăria locală autentică, pe care oaspeții noștri o apreciază. Așa am decis să ne concentrăm pe ceea ce știm să facem cel mai bine”, mai adaugă echipa.

Ce urmează: un nou concept farm-to-table în România

Planurile pentru următorul sezon includ:

  • Extinderea capacității de servire și a magazinului cu produse locale, alături de dezvoltarea fermei proprii;
  • Lansarea unui eveniment-concept farm-to-table unic în România;
  • Reconfigurarea spațiilor interioare, pentru a crea zone dedicate educației culinare, creativității și inspirației gastronomice buzoiene;
  • Amenajarea unei zone “chill-out” în grădină, unde oaspeții se vor bucura de prânzuri lângă piscină, cu live cooking în aer liber;
  • Cazare doar pentru grupuri restrânse, clienți fideli și ocazii speciale.

Magazinul cu produse locale rămâne deschis

Pe durata închiderii, care se va întinde din 19 octombrie până în primăvară, magazinul cu Rafinețuri și produse din comunitatea Slow Food va rămâne deschis publicului.

„Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru răbdare. Urmează un nou capitol plin de surprize și noutăți gustoase!”, este mesajul transmis de echipă.

Lanțul Alimentar precizează că Thorsten Kirschner este președintele Asociației Slow Food Buzău.

Urmărește mai jos un interviu realizat recent cu Thorsten și Juranda Kirscher:

Citește și VIDEO Bere artizanală obținută la Buzău: antreprenorul Francois Xavier D’Hollander are cei mai mulți clienți în București

Donează pentru a susține site-ul lantulalimentar.ro.

sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001

Write A Comment