Oferta:
Novac/Sînger, cantitate 200 de kg, preț cerut/kg. 8 lei
Scrumbie congelată, cantitate 300 de kg, preț cerut/kg. 19 lei
Caras, cantitate 400 de kg, preț cerut/kg. 7 lei
Crap, cantitate 500 de kg., preț cerut/kg. 18 lei
Crap, cantitate 500 de kg., preț cerut/kg. 18 lei

Ne-am fi așteptat ca în plin sezon turistic, bursa de pește on line https://www.bursadepestetulcea.ro/bursadepeste/ să fie încinsă de tranzacții zilnice, în urma cărora peștii să ajungă de-a lungul lanțului alimentar în farfuriile turiștilor. Ei bine, realitatea e alta. Cele cinci oferte publicate în 6 august nu au primit niciun răspuns: 0 cumpărători!

Ce scrie pe siteul care găzduiește bursa de pește?
Obiectivul de investiţii “Bursa de peste” reprezintă un element important pentru desfăşurarea activităţii cu specific pescăresc, totodată, fiind parte a infrastructurii primare a sectorului pescăresc.
Realizarea proiectului intitulat “Bursa de peste” a fost necesară pentru ca prin intermediul său să fie licitată şi comercializată oferta de produse pescăreşti obţinută preponderent din pescuitul comercial desfăşurat în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD), implicit, pentru a crea o piaţă concurenţială funcţională, care să permită asociaţiilor de pescari şi pescarilor să obţină cele mai bune preţuri de vânzare.
Bursa de pește Tulcea a fost preluat în administrare de SN Casa Română de Comerț Agroalimentar UNIREA S.A. ca Punct de Lucru, în scopul realizării obiectivului central al proiectului și anume “crearea unui mecanism economic de tip bursă capabil să tranzacționeze pește și produse pescărești rezultate din activitatea de pescuit comercial și acvacultură din Delta Dunării, Marea Neagră și pescuitul costier”.

sursa: bursadepestetulcea.ro

Lantulalimentar.ro amintește că bursa de pește on line a fost deschisă după inaugurarea Bursei de Pește din Tulcea, obiectiv realizat cu fonduri europene, eveniment la care au participat premierul Viorica Dăncilă și ministrul Agriculturii, Petre Daea.
Presa locală a scris că inaugurarea din 8 aprilie a fost mai degrabă o acțiune festivistă, în condițiile în care obiectivul nu a fost finalizat. Inaugurarea făcută cu mare pompă a fost organizată pentru a da aparența că obiectivul este finalizat, intenția autorităților fiind să nu piardă banii europeni, din cauza nerespectării termenului de execuție.
Evenimentul festivist a fost mediatizat chiar pe siteul dedicat buresei de pește on line.

Write A Comment