Autoritatea de Management pentru Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime ( AM – POPAM ), structură aflată în subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și responsabilă de gestionarea fondurilor europene acordate pentru sectorul piscicol, a actualizat astăzi, 14 mai, lista beneficiarilor POPAM 2014 – 2020, printre aceștia numărându-se agenți economici, dar și organizații neguvernamentale și chiar instituții publice, cum ar fi Prefectura Tulcea și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Adăposturi pentru pescari
Câteva contracte au fost încheiate în 2016, dar cele mai numeroase datează din 2017, 2018 și chiar 2019, unele fiind încheiate acum câteva zile. Comuna dunăreană Pojogena, din județul Caraș-Severin, a câștigat în 24 aprilie 2018 un proiect care prevede construirea și dotarea unui adăpost pescăresc, valoarea totală a proiectului fiind de 1.381.065 lei, din care contribuție FEPAM ( Fondul European pentru Pescuit și Afaceri Maritime ) 871.802 lei. Comuna Giurgeni din județul Ialomița a câștigat un proiect asemănător: construirea unui adăpost pentru siguranța pescarilor, valoarea totală a proiectului fiind de 2.273.726 de lei, din care contribuție FEPAM 1.394.802 lei. O societate comercială din Năvodari, anume SC MIADMAR FISHING SRL, a încheiat în 22 noiembrie 2018 un contract în valoare de 789.950 lei, din care contribuție FEPAM 249.184 de lei pentru construirea unui ”Mic adăpost pescăresc”.

foto : Elle Hughes, pexels.com

Eletrotehnică și piscicultură
Sunt în curs de derulare numeroase proiecte în cadrul Măsurii II.2 Investiții productive în acvacultură. SC CONTACTOARE SA din Buzău a semnat în 23 august 2018 un contract în valoare de 13.298.049 de lei, din care contribuție FEPAM 2.764.798 de lei pentru ”Sporirea competitivității și viabilității fermei piscicole Plopiș prin investiții productive în acvacultură și activități complementare”. Firma, specializată în producerea de echipamente electrice de joasă tensiune, face parte din grupul Serviciile Comerciale Române ( SCR ) și în 2017 a fost scoasă la vânzare de omul de afaceri Ștefan Vuza, potrivit adevărul.ro, ediția de Buzău. Potrivit raportului Consiliului de Administrație al companiei, din 24 aprilie 2019, valoarea totală a contractului este de 2 642 883 euro, din care 1 850 018 euro contribuția firmei, 1 455 153 de euro fiind aport în natură. Proiectul ar urma să fie definitivat în primul semestru al anului 2020, prin realizarea parțială a sistemului de recirculare a apei. Ferma piscicolă Plopiș, situată în județul Sălaj, a fost achiziționată de compania din Buzău în 2015, iar în prezent se află în conservare, pentru anul în curs vânzările de puiet de păstrăv curcubeu fiind consemnate cu valoare zero.

Cu barca pe valuri
Sunt finanțate cu sume care depășesc 1.000.000 de lei contribuție FEPAM, proiecte de implementare a unor strategii de dezvoltare locală, dar și pentru desfășurarea activităților turistice. Bunăoară, Asociația Valea Mostiștei a semnat în 28 decembrie 2017 un proiect în valoare de 1.722.229 de lei, din care contribuție FEPAM 1.291.672 de lei pentru FLAG Valea Mostiștei, adică pentru Grupul de Acțiune Locală pentru Pescuit cu acest nume. Pentru organizarea festivalului ”Borșul lipovenesc de Jurilovca”, comuna Jurilovca a semnat în 3 martie 2019 un contract în valoare de 966.450 de lei, din care contribuție FEPAM 724.837 de lei. De remarcat că în lunile martie-aprilie-mai 2019, au fost semnate numeroase contracte cu primării, dar și cu societăți comerciale pentru obiective turistice și de agrement, valoarea contribuției FEPAM începând de la 600.000 de lei și ajungând până la 1.427.107 lei. Printre beneficiari se numără și UAT Zimnicea, județul Teleorman, care a încheiat în 7 mai 2019 un contract în valoare totală de 847.503 lei, din care contribuție FEPAM 635.627 de lei, pentru ”achiziționarea unei ambarcațiuni de agrement pentru turism”, termenul de valabilitate al proiectului fiind 7 noiembrie 2021.

Tehnică performantă, rateuri dubioase
Inspectoratul General al Poliției este beneficiarul unui contract în valoare totală de 11.647.248 de lei, din care contribuție FEPAM 8.735.436 de lei, pentru ”Consolidarea componentelor din nodul MAI în vederea asigurării continue a infrastructurii IT&C aferentă sistemelor informatice existente de la nivelul MAI pe problematica politicii marine integrate”. Proiectul a fost semnat în 27 noiembrie 2017 și trebuie implementat până în 27 noiembrie 2020. Un articol publicat în martie 2017 de libertatea.ro relevă că, în ciuda dotării Poliției de Frontieră active în zona de coastă a Mării Negre cu un sistem ultra-performant de monitorizare a activității pescărești, braconarea morunului pentru a-i fi recoltate icrele negre a continuat nestingherită, din cauză că ”echipamentul de termoviziune nu mai funcționează”, mentenanța acestuia fiind acordată unor firme cu calificare incertă în desfășurarea unor astfel de activități. SCOMAR este cel mai avansat sistem de supraveghere a granițelor României, dar, în mod ciudat, s-a dovedit nefuncțional și, astfel, rețelele de braconaj au reușit să-și ducă la capăt activitățile infracționale, un kilogram de icre negre vânzându-se cu 1000 de euro.
Suma totală acordată prin AM-POPAM este de 791.034.583 de lei, din care contribuție FEPAM 371.091.327 de lei.
Lista completă a beneficiarilor AM-POPAM o puteți consulta aici.

Write A Comment