Seceta a diminuat producția de semințe de floarea soarelui în fermele neirigate din Dobrogea.
Zi de recoltare la floarea soarelui, marți, 26 august, în ferma lui Mircea Chipăilă, din comuna Poarta Albă, județul Constanța.
Fermierul a declarat pentru LanțulAlimentar că recolta de semințe de floarea soarelui din acest sezon este afectată de seceta înregistrată în primăvară.
”Floarea soarelui e o cultură destul de afectată de seceta din primăvara asta. Producția este între 1,5 – 1,8 t / ha. E a doua zi de recoltat, dar am o suprafață mică, nu-mi schimbă datele problemei, fiindcă floarea soarelui ocupă 10% din terenul agricol”
În anii cu condiții climatice normale, recolta a ajuns la o producție de 2,5 tone la hectar.
Din observațiile fermierului, lipsa precipitațiilor și căldurile excesive au afectat această cultură agricolă în perioada de înflorire.
”Atât lipsa apei, cât și temperaturile foarte ridicate, 30 – 35 de grade Celsius, pe o perioadă lungă, au acționat conjugat chiar în zilele în care floarea soarelui a înflorit. Efectul a fost că discul, capitulul, cum îi spune științific, a rămas destul de mic”.
Prin apropiere trece Canalul Dunăre – Marea Neagră, sursă pentru sistemul de irigații din zonă. Apa este pompată și distribuită pe un canal de irigații situat pe treapta I. Apa nu ajunge însă și la terenul cultivat cu floarea soarelui din ferma lui Mircea Chipăilă.
Pentru a face față secetei care se instalează cu precădere de la jumătatea lunii iunie, fermierul utilizează în cultură hibrizi extra-timpurii.
Semințele de floarea soarelui din ferma lui Mircea Chipăilă ajung la depozitul unui trader local.
Urmăriți mai jos video cu fermierul și imagini filmate la locul recoltării.
