E bine știut, sunt date oficiale, că România este țara europeană cu cele mai numeroase mici exploatații agricole, numite și ferme de subzistență. Dintr-un total de aproape 3.200.000 de ferme, peste 90% dintre acestea dețin, individual, o suprafață mai mică de 5 ha, iar subvențiile anuale încasate de la Uniunea Europeană sunt sub pragul de 1200 de euro/exploatație sau chiar, în cele mai numeroase cazuri, sub 500 de euro/exploatație. Avem milioane de proprietari de petice de pământ. Situația lor este cea mai vulnerabilă, într-o economie concurențială, în ciuda ajutoarelor acordate de Uniunea Europeană. Acești mici proprietari reprezintă o mină de aur pentru politicienii aflați permanent la vânătoare de voturi, fără să ofere apoi o soluție pe termen lung. Ca să obțină acele voturi, oferă nu numai promisiuni, dar nu ezită să manipuleze în direcția anti-europeană, făcând tot posibilul să-i convingă pe micii fermieri că de toate necazurile lor vinovată este Uniunea Europeană.

Interese în umbra altor interese

Ai, în România zilelor noastre, o suprafață agricolă de 5 ha, desigur, fărâmițată, nu prea productivă și impozabilă. Locuiești la sat, ești părinte și încă în putere. Te întrebi, firește, ce să faci cu pământul, pe care ți l-au lăsat moștenire părinții sau bunicii sau l-ai câștigat chiar tu, în urma unor procese care ți-au golit buzunarele. Primul impuls este să renunți la statutul de mic proprietar de teren agricol și să-l vinzi, cu totul. Bun, dar cui îl vinzi? Ca cetățean al unei țări membre a Uniunii Europene poți să-l vinzi atât unui cetățean român, cât și unui cetățean din altă țară europeană, respectând prevederile legii 17/2014. Ai astfel ocazia să poți vinde celui care oferă prețul cel mai convenabil.

Dacă îl vei vinde unui cetățean dintr-o altă țară europeană, cu un preț foarte bun, și nu-l vei vinde unui mare fermier român, care a oferit un preț mai mic, acesta nu va privi tranzacția cu ochi buni, reacționând cu furie împotriva străinilor care ne cumpără țara ”bucată cu bucată”.

Va posta eventual un status pe facebook, ca să-și exprime nemulțumirea sau va încerca să influențeze modificarea legii în parlament. Dar el este supărat că nu și-a satisfăcut interesul său, în timp ce interesul tău a fost să obții prețul cel mai mare, cu respectarea legilor în vigoare. Dar poate ești un mic proprietar, cum să-ți spun, patriot, și îi vei vinde marelui fermier român, chair dacă vei câștiga mai puțin. E foarte ok și așa, dispui de dreptul proprietarului de a-și alege clientul.

Fermieri vulnerabili

Dar dacă nu vrei să vinzi? Poți, și mulți chiar asta au făcut, să arendezi. Aici, lucrurile se complică un pic. Sunt mici proprietari care își arendează terenul, dar depun și cerere pentru subvenții la APIA. Cei mai avantajați sunt aceia care încasează subvenția, dar percep și o chirie de la fermierul care le lucrează terenul.

Am întâlnit această situație în Dâmbovița. Un cultivator de varză și cartofi plătea chirie pentru hectarul deținut de un proprietar care încasa, tot el, și subvenția. Dar dacă nu vrei să arendezi, vrei să muncești tu tot terenul? Ei, aici, situația se complică cel mai mult. Alegând să fii fermier activ, nu numai în scripte, dar și în realitate, mergi pe drumul cel mai anevoios.

Ești cel mai vulnerabil fermier din agricultura românească: slab subvenționat, fără acces la credite bancare, fără utilaje performante, fără posibilitatea de a-ți plăti cum trebuie forța de muncă, fără acces la piață, unde să obții prețul corect pentru munca ta. Ce faci? Vinzi, arendezi sau mergi mai departe?

Mâna de ajutor

Politicieni și jurnaliști i-au tot îndemnat pe săteni să se asocieze. Unii s-au asociat, au înființat chiar și cooperative, dar multe nu au funcționat efectiv. Sentimentul de neîncredere a subminat, deseori, proiectul inițial. Depășirea acestei neîncrederi și redescoperirea unui spirit de într-ajutorare care a fost mai viu în trecut, ar putea fi cheia unei îmbunătățiri a vieții micului agricultor. De pildă, primarul nu a reparat podul peste care ar trebui să treacă sătenii spre tarlale. Să meargă cu toții la ușa lui și să-i aducă aminte de promisiune, lăsând deoparte opțiunile politice ale fiecăruia. Toți au nevoie de pod. În trecut, sătenii obișnuiau să se ajute la nevoie. Dacă unul avea fânul cosit și bun de strâns și norii amenințau să se scuture, imediat îi săreau vecinii în ajutor, ca să nu-i ude ploaia fânul. E nevoie de reînvierea acestui spirit de întrajutorare.

Sătenii de odinioară erau mai neîncrezători față de cei care le vânturau vorbe în față, vorbe mult mai ușor de vânturat acum, cu ajutorul mijloacelor de comunicare în masă. Acum, din păcate, publicul, că e de la țară, că e de la oraș, dă ușor crezare unor minciuni bine plasate. În numele micilor fermieri vorbesc o mulțime de politicieni, până câștigă voturile, apoi uită de ei sau muncesc pentru interesul celor mari. Ba mai mult, celor mici le arată cu degetul falși dușmani și falși vinovați, când, de fapt, vinovații sunt, de cele mai multe ori, aici, la primărie, la județ sau la București.

Comunitățile rurale, mai unite în trecut, au fost sfâșiate de istoria ultimilor 60-70 de ani. Mulți locuitori, mai ales cei tineri, au plecat rânduri-rânduri, la oraș. De ceva vreme, au plecat în străinătate. Dar au mai rămas, totuși, tineri care vor să trăiască de pe urma pământului lor, fără să-l vândă, fără să-l arendeze. Fără intenția de a spune o vorbă mare, cred că în mâinile lor stă acum soarta a ceea ce mai numim încă sat românesc.

evomag.ro

Write A Comment