”Am demarat la nivelul MADR ( … ) discuţii privind tranziţia. Aici o să avem o alocare pe următorii 2 ani, în speţă 2021-2022, de 2,15 miliarde de euro, pe care îi vom putea folosi, cum spunem noi, “bani noi cu reguli vechi”. Şi de aici s-ar putea să apară sesiuni mult mai clare şi cu sume mai consistente” a declarat Moraru într-un amplu interviu acordat Agerpres.

Directorul general AFIR consideră că este ”important şi elementar ca banii să fie direcționați către depozitare, procesare şi asociere. Noi avem nişte lipsuri şi vă dau două exemple de produse de bază: mărul şi laptele. La mere, producţie avem, dar din ianuarie şi până în martie nu mai găsim un măr românesc pe piaţă”.

Moraru a dat ca exemplu un proiect de succes din județul Suceava, județul său natal. Astfel, Cooperativa Agricolă Gold-Fruct Udeşti, din judeţul Suceava, a derulat un proiect de 6 milioane de euro, prin care a dezvoltat o capacitate de stocare a merelor de 2.400 de tone, unde nu se foloseşte frig ci atmosfera controlată. În speţă, se extrage oxigenul din aerul unde stau merele, ajungând la un procent 98-99% azot, ceea ce opreşte procesul biologic.

”La ora actuală, Cooperativa a ajuns cu merele Conacul Vultureşti inclusiv în zona de retail din Bucureşti. Deci, ar fi foarte bine dacă am reuşi pe componenta de depozitare, cel puţin, să mai reducem din balanţa asta comercială care pe toţi ne sperie” a mai spus Moraru.

Acesta a precizat că prin PNDR au fost alocate 300 de milioane de euro pentru investiţii în exploataţii pomicolî, urmând ca roadele să programului pomicol să fie vizibile în următorii 2-3 ani.

Citiți AICI interviul integral realizat și publicat de Agerpres.


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

Write A Comment