Cum izbucnește o epizootie, cum conspiraționiștii de serviciu se înviorează. Imediat ies să bată toba pe rețelele de socializare. ”Iar ne-au lucrat străinii, iar ne-au adus o boală, ca să ne lase fără animale, fără mâncare, ca să cumpărăm de la ei”, susțin alarmiștii de pe meleagurile noastre. De obicei, prin venele ”mâinii criminale” curge sânge european. Potrivit convingerii lor, răul e provocat de cineva din Uniunea Europeană. Strechea conspiraționismului de pe la noi are ca factor declanșator un puternic sentiment anti-european, care s-a tot dezvoltat, procent cu procent, chiar de la aderare încoace.

Falanga conspiraționiștilor români e compusă din indivizi aparținând unor categorii diverse ( mulți nici nu au treabă cu agricultura, trăiesc la oraș ) având ca numitor comun lipsa de apetit pentru documentare, baza unei credulități încăpățânate. Deși au un monitor în față și conexiune bună la internet, nu-și rezervă măcar 30 de minute pe zi ca să obțină din surse credibile informații despre epidemia în cauză. Oricum, predispuși să ia de bune toate manipulările și dezinformările care circulă pe internet, ar respinge ca mincinoase tocmai sursele credibile. Realitatea e numai aia din capul lor. Adică, de exemplu, pesta porcină africană a fost provocată de occidentali ca să-și vândă porcii pe piața românească. Adevărul este că importuri de porci vii și carne de porc de pe piața intra-comunitară au fost operate cu mult timp înainte de izbucnirea epidemiei de PPA, iar după instalarea acestei boli în țara noastră, comerțul nu a crescut semnificativ. Fermele occidentale vând pe piața chineză, după ce PPA a lovit și China. Acum, după focarul de gripă aviară, conspiraționiștii au din nou muniție. Vorbesc despre un plan potrivit căruia agricultura românească ar fi sub asaltul străinilor, ca să o pună pe butuci. Desigur, conspiraționiștii nu se obosesc să consulte Eurostat, ca să vadă că după aderare, datorită subvențiilor europene și banilor pentru agricultură și dezvoltare rurală, agricultura românească a înregistrat progrese. Sunt, desiur, și regrese, dar acestea au fost înregistrate și de țări vestice. De pildă, a scăzut efectivul de vaci de lapte. Germania a pierdut, la rândul ei, milioane de exemplare, dar, atenție, a crescut productivitatea!

Animalele domestice sunt expuse bolilor așa cum suntem și noi, oamenii. După ce s-au confruntat cu epizootii grave, statele vestice au luat măsuri pentru eradicarea acestora și prevenirea lor. Uniunea Europeană a elaborat printre cele mai eficiente norme de biosecuritate. Respectarea lor nu garantează infailibilitatea unei ferme, dar cu siguranță gradul de vulnerabilitate e mic. Deși normele de biosecuritate sunt obligatorii în anumite ferme românești, în altele totul e lăsat la voia întâmplării. Există un stil haiducesc în satele noastre: porci lăsați să umble terchea-berchea și hrăniți din surse dubioase, animale netratate la timp, cadavre lăsate să zacă pe câmp. Sunt săteni care nu au dezinfectat niciodată cotețele și grajdurile. Nu știu ce este acela un dezinfectant, iar medicul veterinar concesionar nu a luat nicio măsură. Prevenția e un capitol fușerit în agricultura noastră. O iau în seamă numai cei care conștientizează că e mai bine să previi, decât să vindeci.

Unul care postează/distribuie mesaje mincinoase e, fără să știe, parte a unui război hibrid dus de regimuri autoritariste în spațiul virtual european, având ca scop fracturarea sau obstrucționarea formării unei conștiințe comunitare puternice. Credulii sunt publicul-țintă, fiindcă sunt dispuși să ia de bune aceste mesaje, să le internalizeze ca ”viziune asupra lumii” și să le dea mai departe. E aici un fenomen asemănător unei epidemii. În timp ce boala face ravagii printre animale, minciunile despre originea și propagarea bolii fac ravagii în mentalul colectiv. Susținând fără probe, fără niciun argument faptic, că epidemiile sunt provocate interesat de europeni, din familia cărora facem și noi parte, din 2007, acești conspiraționiști par să aibă mintea virusată.

evomag.ro

Write A Comment