”Tata, care a împlinit anul acesta 70 de ani, mi-a dat un hectar de livadă, apoi m-a ajutat să cumpăr din Germania o linie de procesare și ne-am apucat cu toții să facem suc și să-l vindem la București. Am făcut o pagină de facebook/merer0 și aici primesc comenzile. Săptămânal, ajutat de prietena mea, Alina, duc la București, la ușa clienților, 350 de litri de suc”, a declarat Alexandru Ilie pentru Lantulalimentar.ro.

Alexandru și Alina

Alexandru are 24 de ani și este student în anul III, la Facultatea de Management a USAMV București, specializarea Inginerie Economică în Agricultură. Recent, a întinerit jumătate din livadă, soiul de măr dominant fiind Golden Auriu.

Pe lângă merele din producția proprie, Alexandru procesează și mere din livezile consătenilor săi, cantitatea cumpărată de la aceștia ajungând la 20-30 de tone pe sezon: ”Am cumpărat și procesat și mere din import, dar sucul nu a avut aceeași savoare ca sucul obținut din merele noastre”.

Linia de procesare este o hidropresă, cu o capacitate de 160 kg de mere. Acestea sunt presate la rece, apoi sucul obținut este direcționat în bazine de inox, unde este supus operațiunii de pasteurizare la 85% de grade, astfel încât vitaminele să fie păstrate, dar bacteriile eliminate.Din bazinele de inox, sucul este îmbuteliat în peturi de 1 l sau 2 l sau în bag-in-box-uri de 3 litri.

”Se poate întâmpla ca unele bacterii să reziste și să provoace ulterior o ușoară fermentare, dar dacă clienții ne semnalează, noi înlocuim sucul respectiv. Până acum, cantitatea înlocuită nu a depășit 5% din totalul vânzărilor. Noi facem o semi-pasteurizare ca să păstrăm vitaminele viabile”, spune Alexandru.

Tânărul intenționează să acceseze bani europeni ca să cumpere o linie de procesare de capacitate mai mare.

evomag.ro

Write A Comment