• Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS reclamă că Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentară a prezentat la masa negocierilor un document important, cu numai cinci minute înainte de începerea negocierilor. 
  • Reprezentanții oierilor precizează că participarea lor la discuțiile de la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, desfășurate acum câteva zile, nu poate fi considerată de la sine un acord pentru propunerile autorităților pentru ieșirea din criza epidemiologică provocată de Pesta micilor rumegătoare, propuneri care ar urma să fie incluse într-un plan pregătit pentru Comisia Europeană. 
  • ROMOVIS solicită ”transparență totală” din partea autorităților de la București, asigurând că ”va participa la orice dialog real și constructiv care urmărește deblocarea exporturilor și protejarea sectorului ovin și caprin din România”, dar, avertizează în aceeași frază că  ”nu va gira, prin simpla sa prezență la o ședință, decizii asupra cărora nu și-a exprimat acordul și pentru analiza cărora nu i-a fost acordat timpul necesar”.

Lanțulalimentar.ro vă invită să lecturați integral postarea ROMOVIS de pe Facebook, din 23 August 2026. 

”PLANUL PENTRU BRUXELLES – CONSULTARE REALĂ CU OIERII SAU DECIZII DEJA LUATE?

Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS a luat act de declarațiile publice făcute în data de 21 august 2026 de președintele ANSVSA, domnul Alexandru Bociu, referitoare la planul pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine din România și la consultarea organizațiilor profesionale.

ROMOVIS susține fără echivoc orice demers real, fundamentat tehnic și negociat cu Comisia Europeană care poate conduce la reluarea cât mai rapidă a exporturilor și la ieșirea sectorului ovin și caprin din criza în care se află.

Tocmai din acest motiv considerăm necesare câteva clarificări publice.

1. Ce plan a fost discutat cu asociațiile și în ce stadiu se află consultarea?

Președintele ANSVSA declară că în cursul acestei săptămâni a avut loc la Ministerul Agriculturii o întâlnire în cadrul căreia „a fost discutat planul cu care vom merge către Comisia Europeană” și că acesta „este în consultare către asociațiile de profil”.

În aceeași declarație se anunță însă că săptămâna viitoare va avea loc o nouă întâlnire, în cadrul căreia măsurile vor fi prezentate punctual asociațiilor, afirmându-se inclusiv că „săptămâna viitoare veți vedea acest plan”.

În aceste condiții apare o întrebare firească:

Cum poate fi prezentat planul ca fiind deja în consultare cu organizațiile profesionale dacă prezentarea sa punctuală către asociații urmează să aibă loc abia săptămâna viitoare?

Consultarea nu trebuie confundată cu simpla prezență a reprezentanților crescătorilor într-o sală de ședință.

2. ROMOVIS nu și-a însușit proiectul discutat la Ministerul Agriculturii

Pentru corecta informare a fermierilor, a opiniei publice și a instituțiilor naționale și europene, precizăm foarte clar:

Reprezentanții Federației ROMOVIS au participat la întâlnirea desfășurată la Ministerul Agriculturii, însă au părăsit lucrările în momentul în care analiza documentului ajunsese la pagina 12.

Decizia a fost determinată de prevederile și condițiile discutate, pe care reprezentanții Federației au considerat că nu și le pot asuma în numele crescătorilor pe care îi reprezintă.

Există însă un aspect esențial care trebuie cunoscut public:

la solicitarea ROMOVIS, proiectul supus dezbaterii ne-a fost transmis cu doar aproximativ 5 minute înainte de începerea ședinței cu reprezentanții ANSVSA.

Considerăm inadmisibil ca un document cu asemenea implicații juridice, economice și sanitar-veterinare asupra viitorului sectorului ovin și caprin din România să fie pus la dispoziția reprezentanților crescătorilor cu numai câteva minute înainte de începerea dezbaterilor.

Un asemenea proiect nu poate fi citit, analizat articol cu articol, confruntat cu legislația națională și europeană, evaluat din perspectiva aplicabilității în teren și, cu atât mai puțin, asumat responsabil în numele miilor de crescători reprezentați, într-un interval de câteva minute.

În aceste condiții, simpla participare a organizațiilor la ședință nu poate fi prezentată drept dovada unei consultări efective și aprofundate asupra documentului.

Prin urmare:

ROMOVIS nu a participat la dezbaterea integrală a documentului, nu și-a exprimat acordul asupra formei sale finale, nu și-a însușit și nu a avizat măsurile în forma integrală.

Solicităm ca simpla participare a Federației la o parte a întâlnirii să nu fie prezentată și să nu poată fi interpretată drept acord al ROMOVIS asupra planului care urmează să fie prezentat Comisiei Europene.

3. Consultarea trebuie să aibă loc înaintea asumării măsurilor, nu după

Președintele ANSVSA vorbește despre necesitatea introducerii unor măsuri „extrem de dure” privind trasabilitatea și mișcarea animalelor.

Aceste măsuri nu vor fi aplicate într-un birou.

Ele vor fi aplicate în fermele crescătorilor de ovine și caprine din România.

De aceea, organizațiile profesionale trebuie să cunoască forma concretă a măsurilor, fundamentarea lor epidemiologică, consecințele economice și modul practic în care acestea vor putea fi respectate înainte ca România să și le asume în relația cu Comisia Europeană.

Nu putem accepta situația în care fermierii sunt consultați doar formal asupra unor măsuri deja stabilite sau aprobate.

4. O altă afirmație necesită clarificare

Președintele ANSVSA declară că „toate măsurile care vor fi aprobate sunt date către asociațiile de profil”, iar în continuare anunță întâlnirea de săptămâna viitoare.

ROMOVIS solicită public clarificarea următoarelor aspecte:

Cine aprobă aceste măsuri și când?

Organizațiile profesionale sunt consultate înainte sau după aprobarea lor?

Care este forma exactă a planului care va fi prezentat Comisiei Europene?

Planul va fi transmis Comisiei Europene înainte sau după întâlnirea cu organizațiile profesionale anunțată pentru săptămâna viitoare?

Observațiile și propunerile crescătorilor vor putea modifica efectiv documentul care va reprezenta poziția României la Bruxelles?

5. Nu acceptăm transferarea responsabilității asupra întregului sector

ROMOVIS respinge orice generalizare prin care problemele sistemului de control și dificultățile care au condus la pierderea încrederii Comisiei Europene sunt transferate asupra crescătorilor de ovine și caprine.

Dacă există persoane care au încălcat legea, instituțiile statului au obligația să le identifice și să aplice prevederile legale.

Dar cazurile individuale nu pot constitui justificarea pentru stigmatizarea unui întreg sector și nici pentru impunerea unor măsuri disproporționate tuturor crescătorilor corecți.

Înainte de a cere fermierilor să suporte măsuri „extrem de dure”, considerăm legitim să se răspundă și la întrebarea:

Cum s-a ajuns la pierderea încrederii Comisiei Europene în sistemul de control al României și cine răspunde instituțional pentru această situație?

Fermierii nu pot deveni singurii care plătesc prețul pentru disfuncționalitățile unui sistem pe care nu ei îl conduc.

6. ROMOVIS dorește deblocarea exporturilor, dar nu cu orice preț pentru fermier

Federația ROMOVIS dorește reluarea exporturilor cât mai rapid.

Dorim recâștigarea încrederii Comisiei Europene.

Dorim trasabilitate reală, respectarea legislației și eliminarea neregulilor.

Dar toate acestea trebuie realizate prin măsuri legale, fundamentate epidemiologic, proporționale, aplicabile specific sectorului ovin și caprin și discutate real cu cei care vor trebui să le respecte în teren.

Sectorul ovin nu poate fi salvat prin măsuri care, în încercarea de a debloca exportul, riscă să blocheze activitatea crescătorilor din interiorul țării.

ROMOVIS solicită transparență totală

Înainte ca planul să fie prezentat Comisiei Europene, solicităm ca forma integrală a acestuia să fie pusă la dispoziția organizațiilor reprezentative ale crescătorilor de ovine și caprine, să existe un termen real pentru analiză și formularea observațiilor și să fie comunicat transparent care dintre propunerile sectorului au fost acceptate sau respinse și din ce motive.

Participarea la o ședință nu înseamnă acord.

Primirea unui proiect cu 5 minute înainte de dezbatere nu înseamnă consultare reală.

Informarea nu înseamnă consultare.

Iar consultarea nu poate însemna asumarea automată de către fermieri a unor măsuri deja stabilite.

ROMOVIS va participa la orice dialog real și constructiv care urmărește deblocarea exporturilor și protejarea sectorului ovin și caprin din România, dar nu va gira, prin simpla sa prezență la o ședință, decizii asupra cărora nu și-a exprimat acordul și pentru analiza cărora nu i-a fost acordat timpul necesar.

Crescătorii de ovine și caprine au suportat deja consecințele economice ale acestei crize. Ei au dreptul să fie consultați înainte de luarea deciziilor care le pot hotărî viitorul, nu informați după ce acestea au fost deja stabilite.

Consiliul Director Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS

Citește și Tánczos Barna, după protestul crescătorilor de ovine: Solicitările fermierilor vor fi analizate cu prioritate. Guvernul pregătește măsuri pentru ieșirea din criză

Donează pentru a susține site-ul lantulalimentar.ro.

sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001

Write A Comment