Sistemul de alertă rapidă pentru alimente și furaje al Uniunii Europene (RASFF) a publicat o notificare privind depistarea bacteriei Salmonella în carne de pasăre provenită din România.

Cazul a fost raportat pe 28 august 2025 de Olanda, după controale interne realizate de o companie din această țară. Produsul vizat este „pootvlees zonder vel” (carne de pulpă de pasăre fără piele). Acesta a fost încadrat la categoria carne de pasăre și produse din carne de pasăre.

Risc serios, dar fără îmbolnăviri confirmate

Notificarea RASFF clasifică situația drept „informare pentru atenție”, cu nivel de risc serios. Deocamdată nu au fost raportate cazuri de îmbolnăviri asociate și nu există informații despre simptome apărute la consumatori.

Analizele de laborator efectuate pe 18 august 2025 au confirmat prezența bacteriei Salmonella, încadrată la categoria agenților patogeni.

Măsuri luate

Autoritățile olandeze au dispus aplicarea unui tratament termic asupra lotului de carne de pasăre infestată cu Salmonella, iar produsul este considerat ca nefiind în prezent pe piață.

De asemenea, notificarea a fost „flagged for attention” (semnalată pentru atenție sporită) la nivelul autorităților din România, țara de origine a produsului.

Context

Salmonella este una dintre cele mai frecvente cauze de toxiinfecții alimentare la nivel mondial. Simptomele sunt: febră, dureri abdominale, diaree și vărsături. În cazul grupurilor vulnerabile – copii, vârstnici sau persoane cu imunitate scăzută – infecția poate deveni severă.

Sistemul RASFF permite statelor membre să reacționeze rapid pentru a limita riscurile pentru consumatori prin măsuri de retragere, rechemare sau tratament al produselor alimentare periculoase.

Donează pentru a susține site-ul lantulalimentar.ro.

sau în contul BCR: RO64RNCB0484008452370001

Write A Comment