Presa agricolă din România se aprovizionează masiv din două mari surse informaționale: 1. comunicatele emise de instituțiile publice și de marile companii private și 2. declarațiile făcute de persoane mai mult sau mai puțin importante din sectorul agro-alimentar, de la ministru în jos până la micii fermieri. Toate publicațiile de presă agricolă, cu trafic mare sau nesemnificativ, se îndoapă zilnic de la aceste două mari FNC-uri de nutreț mediatic. Rareori se documentează ”pe teren”, iar când o fac, lasă deoparte spiritul critic și înregistrează otova spusele omului, de parcă nu ar fi jurnaliști, să iscodească, să explice, să caute adevărul, ci ”mame și tați ai răniților”. De aici mila care îmbibă mai toate reportajele despre fermieri, gama sentimentelor mergând până la revoltă și mânie: ”bietul fermier român, nu-l ajută nimeni, statul român îl omoară, Uniunea Europeană îl elimină, toți vor să-l aducă la sapă de lemn!”. Și mai rar consultă baze de date, studii științifice, rapoarte ale unor agenții publice sau legi ale autorităților naționale și europene.

Peste sectorul agro-alimentar românesc planează un cântec tânguitor, interpretat de un cor de bocitoare destul de pestriț: fermieri care se plâng din interes ( cred ei că dacă nu se plâng, riscă să nu le mai dea statul vreun ajutor de minimis ), neputincioși care nu știu prea bine ce e cu ei în agricultură, funcționari ai administrației publice locale sau ai aparatului guvernamental, care vor să se dea patrioți – ”țin cu țăranul, dle!” -,pseudojurnaliști oportuniști sau mărunți propagandiști de partid, etc. Toți bocesc la unison agricultura românească, deși România este a șaptea putere agricolă a Uniunii Europene și primește anual al șaptelea cel mai mare plafon financiar din bugetul european. Sigur, jeluitorii de serviciu sau de ocazie nu au cum să afle aceste lucruri. Nu citesc, nu se documentează.

Unul dintre efectele lipsei de documentare și de asumare a regulilor profesiunii de jurnalist este deversarea în spațiul public a unor date eronate. Două exemple recente. Intervievat de Patricia Pop în cadrul proiectului ”România văzută din tractor”, președintele Asociației Holstein RO, dl. Andrei Costin Lupu, a afirmat că fermele românești acoperă numai ”35-40% din piața internă”. Restul e din import. Oare așa stau lucrurile? Haideți să vedem ce spun bazele de date, care furnizează adevărul statistic. Potrivit INS, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2021, în România a fost colectată o cantitate de lapte de vacă de 585.356 t și importată o cantitate de 68.575 t. În luna iunie a fost colectată o cantitate de 111.706 t și importată o cantitate de 7.715 t. Observăm limpede că un procent de peste 80% din laptele utilizat de procesatori este de provenință românească și în jur de 15%, cu indulgență, este lapte din import. Deci, afirmația că ”numai 35-40% este lapte românesc” nu este susținută de datele statistice oficiale. Bun, probabil dl. Lupu era emoționat și o fi vrut să spună că procentul de 35% ar fi lapte din import, deși este o diferență mare între 15% și 35%. Dar domnița care ține microfonul în mână de ce nu s-a documentat? Are o singură scuză: în bazele de date nu poți intra cu tractorul! În chestiunea relației cu ministerul, dl. Lupu are dreptate: prea multă secretomanie învăluie acest Plan Național Strategic! Holstein RO, una dintre cele mai puternice asociații de creștere a vacilor pentru lapte, ar trebui să formuleze și să facă publice propunerile pentru PNS. Poate le repetăm și noi, să le audă ministrul Agriculturii, cel care va fi în toamna asta!

vezi de la min. 10:35

Un al doilea exemplu de jurnalism făcut după ureche este furnizat de AGRO TV, sub un titlu bombastic: ”Statistică INCREDIBILĂ – Agricultura României înainte de ’89, mai performantă decât acum?”

Articolul a fost scris după declarațiile făcute de un alt greu al agriculturii din România, dl. Nicu Vasile, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România ( LAPAR ). Ce a zis dl.Vasile?

În 1986, România consuma 706.934 de tone substanță activă de azot. În 2015, consumam 357.000 tone substanță activă, deci la jumătate. În ceea ce privește fosforul, în 1986 consumam 387.375 de tone substanță activă, iar în 2015 am administrat pământului României 133.000 tone substanță activă. La potasiu consumam 200.000 tone în 1986 și doar 43.000 tone în 2015. În condițiile în care avem această creștere de preț, în mod sigur fermierul nu va mai putea să achiziționeze la adevărata nevoie a solului și a culturii pe care noi o înființăm. Per total la îngrășăminte, în 1986 am avut 1.295.299 tone substanță activă, iar în 2015 am avut 533.000 tone. Și pe urmă venim și punem restricții pe azot, pe fosfor, pe potasiu…

Care ar fi fondul observației domniei sale? Că era bine în ceaușism, întrucât agricultura socialistă înghițea o cantitate mult mai mare de fertilizanți decât o face agricultura noastră după aderarea României la Uniunea Europeană. Să plângem, așadar, după agricultura socialistă și să ne mâniem pe Uniunea Europeană că vine cu acest Green Deal și cu strategii care ne încurcă, gen Farm to fork.

Dl. Nicu și-a exprimat aceste ofuri în cadrul emisiunii moderate de Ovidiu Ghinea. Nu am urmărit discuția, nu ne pronunțăm asupra conținutului și desfășurării acesteia, dar semanalăm lipsa de profesionalism în redactarea articolului conceput pe seama acelei discuții și publicat ulterior pe site. Afirmațiile dlui. Nicu trebuiau comentate. Pentru asta, jurnalistul ar fi trebuit să consulte nițel niște baze de date. Folosim acum cantități mai mici de fertilizanți, chiar cu 50% mai puțin, dar producțiile la hectar sunt mai mari decât în agricultura socialistă.

Pentru porumb, seriile de date medii sunt acestea:

în agricultura socialistă:

1980 – 3213 kg/ha                      

1981 – 2703 kg/ha

1982 – 3816 kg/ha

1983 – 3507 kg/ha

1984 – 3200 kg/ha

1985 – 3852 kg/ha

1986 – 3814 kg/ha

1987 – 2700 kg/ha

1988 – 2784 kg/ha

1989 – 2743 kg/ha. ( sursa FAOSTSAT )

În agricultura pe baze private:

2010 – 4300 kg/ha

2011 – 4525 kg/ha

2012 – 2180 kg/ha

2013 – 4488 kg/ha

2014 – 4770 kg/ha

2015 – 3462 kg/ha

2016 – 4150 kg/ha

2017 – 5959 kg/ha

2018 – 7644 kg/ha

2019 – 6502 kg/ha

2020 – 3963 kg/ha. ( sursa INS )

Așadar, în anul secetos 2020, cu un sistem de irigații care funcționează nici pe jumătate față de perioada comunistă și cu o cantitate de fertilizanți mult mai mică decât înainte de 1989, fermele românești ( unele aparținând chiar unor foști ingineri agronomi și contabili dinainte de 1989 sau președinți de CAP, dar asta este altă poveste ) au reușit să obțină la porumb o producție medie la hectar mai mare decât în ultima decadă a regimului comunist!

Iată, am răspuns noi la întrebarea pe care AGRO TV a aruncat-o în titlu. Pentru comparațiile la grâu și alte cereale, lăsăm colegilor noștri de la acest site să consulte bazele de date. Dacă șefii de asociații agricole din România intenționează să aibă la dispoziție date reale despre sectorul agro-alimentar, echipa Lantulalimentar.ro le stă la dispoziție. Poate așa reușim să evităm deversarea de date eronate în spațiul public.


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

2 Comments

  1. Patricia Pop Reply

    Citeam si pana sa ajung la paragraful in care faceti referire la mine, ma bucuram ca cineva rezoneaza cu mine, ca mai gandesc si altii altfel decat ceea ce se propaga peste tot. Pentru prima parte a comentariului va aprob. Dar nu ma bagati in aceeasi oala cu “bocitoarele” care jelesc fermierii si agricultura romaneasca ca ai nu ati nimerit-o. Prin toate materialele pe care le realizez, promovez in emisiunea “Romania vazuta din tractor” ceea ce merge, ceea ce functioneaza, oamenii care produc si fac cinste tarii. Va rog sa stergeti numele meu din acest context. Cautati alt exemplu, ca tot spuneati ca sunt atat de multe.

  2. Patricia Pop Reply

    Îmi pare rau ca nu ma pot adresa persoanei care scrie articolul, nu vad nicio semnatura. Aruncam cu mizerii de dupa colt, adica. Ar fi de adaugat faptul ca in materialul realizat de mine este vorba de un interviu, nu un reportaj (saca puteti face diferenta). In astfel de filmari spusele interlocutorului cad in sarcina acestuia, si le asuma, deci nu mi le puteti imputa mie. Daca as fi facut un comentariu sau un reportaj in care afirmam eu acele cifre, aveati dreptate. In cazul interviului, sunt importante declaratiile interlocutorului. Ne acuzati de lipsa de propunzime, de analiza, dar cadeti in aceeasi greseala.

Write A Comment