Statele Unite

au înregistrat anul acesta creșteri spectaculoase la exportul de carne de vită. În luna iulie, vânzările pe piața internațională s-au apropiat de 1 miliard de dolari. O creștere procentuală de 45% față de iulie 2020. Cantitatea comercializată în iulie 2021 a fost de 122.743 tone, cu 14% mai mare decât în iulie anul trecut.

În primele șapte luni ale acestui an, exporturile de carne de vită din SUA au crescut cu 18% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând până la 822.830 tone. Valoarea financiară a ajuns la 5,58 miliarde dolari, o creștere cu 30%.

Comparativ cu nivelul anului 2018, considerat un an al recordurilor pentru exporturile de carne de vită din SUA, comercializarea acestui produs agricol a  crescut cu 6% în volum și cu 17% în valoare.

Japonia, Coreea de Sud și Taiwan au fost, în iulie, principalele destinații pentru carnea de vită americană și chiar dacă volumele au fost relativ constante față de anul trecut, prețurile au crescut.

De asemenea, exporturile de carne de vită către China au continuat să înregistreze o creștere impresionantă, livrările din iulie atingând un record de 18.021 tone, fiind evaluate la 150,5 milioane de dolari. Până în iulie, exporturile către China crescuseră cu aproximativ 1.000% față de acum un an, atât în ​​volum (99.022 tone), cât și în valoare (773 milioane dolari). Carnea de vită americană a reprezentat 5% din totalul importurilor din China, iar SUA este acum principalul furnizor de carne de vită hrănită cu cereale către China.

Brazilia,

cel mai mare exportator de carne de vită din lume,  întâmpină dificultăți serioase pe piața internațională, după ce la începutul lunii septembrie a raportat două cazuri atipice de encefalopatie spongiformă bovină ( ESB 9 ). Drept urmare, China, principalul partener, a stopat prompt importurile de carne de vită braziliană.  Sunt deja două săptămâni de când exporturile de carne de vită către China au fost oprite și, în ciuda încrederii exprimate de oficialii brazilieni în reluarea comerțului, situația se înrăutățește. Alte trei țări au aplicat apoi o interdicție similară pentru carnea de vită braziliană – Indonezia, Arabia Saudită și Egipt – fapt care complică situația sectorului din Brazilia, pierderile înregistrate pe aceste trei piețe însemnând un procent de 7% din valoarea totală a exporturilor de carne de vită.

China reprezintă 48% din exporturile de carne de vită braziliană, cu un volum de 90.000 de tone raportat în luna iulie, astfel încât pierderile săptămânale pot ajunge până la aproape 30.000 de tone, potrivit analistului industriei cărnii Simon Quilty, consultat de ABC Network.

Rusia a aplicat, de asemenea, o interdicție parțială pentru produse provenite de la unități din două state braziliene Mato Grasso și Minas Gerais.

Situația poate duce la o creștere a prețurilor cărnii de vită, întrucât oferta devine mai strânsă din cauza contracției efectivelor în Australia și UE, a interzicerii exporturilor aplicate de Argentina și a altor factori.

Potrivit Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), nu au fost necesare alte investigații pentru cazurile de ESB raportate în Brazilia.

Argentina

și-a făcut-o cu propria-și mână: guvernul de la Buenos Aires a decis în luna mai plafonarea la jumătate a exporturilor de carne de vită, pentru a redirecționa carnea pe piața internă și a stopa astfel creșterea prețului cărnii pentru consumatorii argentinieni.

Recent, guvernul a prelungit măsura până la 31 octombrie, decizie care i-a înfuriat pe fermieri, pe procesatori și pe exportatori, care au amenințat cu proteste în stradă. Argentina este al cincilea cel mai mare exportator de carne de vită din lume.

Interzicerea exporturilor de carne de vită afectează, însă performanțele industriei pe piețele internaționale. Pierderile au ajuns la o valoare de 100 de milioane de dolari pe lună, iar scăderea exporturilor a permis altor concurenți să-și consolideze cota de piață la nivel internațional.

În ultimele două luni, Uruguay și Paraguay au crescut exporturile de carne de vită, depășind Argentina, ale cărei tranzacții au fost reduse cu 50% față de nivelul atins înainte de interdicție. Datele furnizate pentru luna iulie de Institutul Național al Carnei din Uruguay (INAC) au arătat un volum de 37.939 de tone expediate în străinătate, comparativ cu 36.113 tone de carne cu os din Argentina.

Între timp, Serviciul Național pentru Calitatea și Sănătatea Animalelor din Paraguay (Senacsa) a raportat că, în primele șapte luni ale acestui an, exporturile de carne de vită au ajuns la 211.650 de tone.

La sfârșitul lunii august, guvernul argentinian a anunțat o prelungire a interdicției până la sfârșitul lunii octombrie. Sunt exceptate pentru transporturile către Uniunea Europeană prin cota Hilton, cota 481 și cota de 20.000 de tone pe an acordate Statelor Unite.

România

a vândut în afara spațiului european, în primele luni ale anului 2021, o cantitate de 27.450 tone de carne de vită, mai mult de jumătate din cantitatea vândută anul trecut, 40.861 tone. Dacă exporturile vor continua în acest ritm, ar putea fi depășit recordul din 2018, 56.177 tone.

Principalul partner este Israelul, care a cumpărat anul acesta 10.782 tone. Carne de vită din România a mai ajuns în Arabia Saudită, Albania, Bosnia Herțegovina, etc.

Anul trecut, Uniunea Europeană a atins recordul de 1.202.532 t carne de vită trimisă la export.

surse: euromeatnews.com, agridata.ec.europa.eu

cover foto @Lantulalimentar.ro


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

Write A Comment