Producţia anuală este estimată de silvicultori la peste 300 de tone și ia, ca în fiecare an, în cea mai mare parte, calea Occidentului, unde fructele sunt folosite în industria alimentară şi farmaceutică. Se exportă 90 la sută din producția de afine, zmeură, dar și măceșe și porumbele, notează ziare.com.

Luna august este perioada când  locuitorii de pe Valea Arieșului pot câștiga frumușel din vânzarea fructelor de pădure. Vorbim de o muncă migăloasă și deloc ușoară. Culegătorii trebuie să se scoale cu noaptea-n cap și ajung să umble prin păduri și 20 de kilometri, în căutarea fructelor negre.

Sunt localnici care câștigă și 25.000 de lei pe perioada întregului sezon, care începe la mijlocul lunii iunie în zonele mai joase și se întinde până în septembrie, pe crestele munților. Afinele se vând în această perioadă cu circa 10-15 lei/kilogram. Un culegător harnic poate să adune cu un piaptăn (gheară) special și 20 de kilograme într-o zi.

Marfa parfumată este preluată zilnic de silvicultori sau de alți intermediari. Direcţia Silvică Alba deține un centru de colectare în comuna Bistra unde sunt primite fructele de pădure culese din întreaga zonă a Apusenilor din județul Alba.

Afinele culese din pădurile județului Alba ajung în țări precum Germania, Austria, Italia, Olanda. Firmele din Occident oferă până la 2.500 de euro pe tona de afine.

Medicii spun că afinele ajută la reglarea circulaţiei sangvine, au efect antiseptic, antidiareic şi diuretic şi combat depunerile de grăsime. Afinul creşte în păduri montane rărite, pe pajişti montane şi subalpine, mai ales pe versanţii umbriţi şi umezi.

Citește articolul integral pe ziare.com.

foto cover @ziare.com


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

Write A Comment