Accesul la piață este una dintre cele mai mari probleme pentru micii fermieri români. De cele mai multe ori, ei sunt nevoiți să vândă marfa unor intermediari, la un preț pe care îl consideră nesatisfăcător. Cel mai avantajos pentru micii producători este să vândă direct consumatorului, pe așa numitul lanț alimentar scurt. Pentru asta, trebuie să ajungă la piață și să închirieze o tarabă. Acolo, lucrurile se complică, fiindcă tarabele sunt deja ocupate. Mai apar și organele de control, care dau amenzi, fiindcă micul producător agricol român este mai mereu în neregulă, din cauză că nu cunoaște mormanul de legi, hotărâri, ordine și dispoziții emise de autoritățile de toate soiurile, de la cele locale la cele naționale. Cum a ieșit cu marfa din fermă, cum micul fermier este victimă sigură.

Singura cale pentru a rezista într-o lume tot mai reglementată ar fi pentru ei să se asocieze. Acest lucru îi ajută să învețe cum să respecte și acele reguli care țin de siguranța alimentară: bunele practici, utilizarea responsabilă a pesticidelor sau chiar aplicarea principiile agriculturii eco. Totodată, prin entitatea asociativă ei au putere de negociere în relația cu autoritatea publică locală, care îi poate sprijini.

Câțiva mici producători agricoli din județul Brașov au înțeles noile tendințe și au înființat o cooperativă numită Sol Bun. Inițiativa lor a dat roade: în 15 mai, au ieșit pentru prima oară cu marfa lor la piața care le-a fost pusă la dispoziție în orașul Brașov și unde vor vinde sâmbăta, la fiecare două săptămâni.

”Primul eveniment cu vânzare al Cooperativei Sol Bun a avut loc în 15 mai, în Hala Star – un loc cunoscut și drag brașovenilor.

Munca noastră, dorința dumneavoastră de a sprijini produsul local și deschiderea Primăriei Brașov au fost cele trei elemente care au dus la reușita acestei scurte întâlniri.

Piața Sol Bun este un eveniment pe care ne dorim să îl organizăm cu regularitate, în funcție de ciclurile de producție și sezoane.

Cantitățile nu sunt mari pentru că suntem mici producători.

Dar, tot ce aducem e bun, curat și la un preț cinstit„ ne asigură membrii coopertaivei pe pagina proprie de facebook.

Brașovenii pot cumpăra de la membrii Cooperativei Sol Bun: legume proaspete, siropuri, dulcețuri, pâine artizanală cu cartofi, brânzeturi, mere etc. Producțiile sunt artizanale, unele bio, făcute în cantități mici.

Toți producătorii au avize DSP/DSV şi eliberează bonuri fiscale or file din carnetul producător, după caz.

sursa foto: web.facebook.com/solbuncooperativa/

Write A Comment