Numai 89.639 t de semințe de floarea soarelui au plecat din România spre destinații din afara Uniunii Europene, în intervalul iulie 2021 – mai 2022 ( penultima lună a anului comercial ), o cantitate mai mică decât aceasta fiind înregistrată, până prezent, o singură dată, în anul comercial 2008/2009, când vânzările pe piețele terțe au însumat 68.705 t.

Prin comparație, în anul comercial precedent ( iulie 2020 – iunie 2021 ), exporturile românești de floarea soarelui în afara blocului comunitar au totalizat 245.736 t, în condițiile în care recolta a fost afectată de seceta din acea vară.

Recordul absolut al exporturilor pe piețele terțe a fost atins în anul comercial 2013/2014: 465.454 t.

Valoarea totală a exporturilor a fost de 96.327.000 euro, cu o valoare medie per unitate de 107 euro/100 kg, cea mai mare de până acum.

Exporturile scăzute în intervalul iulie 2021 – mai 2022 contrastează cu recolta bogată din vara anului trecut: 3.093.000 t, cea mai mare producție națională la nivelul UE 27. La o producție așa de mare ar fi fost de așteptat ca vânzările pe piețele terțe să crească proproțional, în anul comercial 2021/2022.

În schimb, au crescut importurile de pe piețele terțe: 234.222 t, în intervalul iulie 2021 – mai 2022.  Cea mai mare cantitate importată vreodată din afara blocului comunitar datează din anul comercial 2017/2018: 235.340 t.

Cea mai mare cantitate importată în intervalul iulie 2021 – mai 2022 a provenit din Republica Moldova: 176.080 t.  Începând cu luna noiembrie, intrările lunare au fost mai mari decât cele din anul precedent. De pildă, în ianuarie 2022 au fost cumpărate 11.419 t, față de numai 1.321 t, în ianuarie 2021. În martie 2022 ( a doua lună după invadarea militară a Ucrainei de către Rusia ): 54.013 t vs 1.648 t. Aceasta este cea mai mare cantitate cumpărată vreodată la nivel lunar din Rep.Moldova. Decalajul s-a menținut și în lunile următoare: aprilie: 15.227 t vs 3.165 t și mai:20.204 t vs 299 t.

Ucraina este cel de-al doilea mare furnizor, 42.927 t, creștere vertiginoasă, ajunsă la un nivel fără precedent. Vechiul record data din anul comercial 2016/2917: 4.156 t. Practic, importurile din Ucraina au crescut de zece ori față de cel mai mare nivel precedent. Importurile au crescut în lunile aprilie și mai, în plin război: 10.973 t, respectiv 31.596 t. Prin comparație, anul trecut, importurile au fost de 44 t, în aprilie, și 44 t în mai.

Valoarea totală a importurilor a fost de 187.140.000 euro, cu o valoare medie per unitate de 80 euro/100 kg, mult mai mare decât în anii precedenți.

România exportă mai scump decât importă.

Industria din România are o capacitate de prelucrare de aprox. 1.300.000 t. Reprezentanți ai sectorului de procesare au declarat pentru Lanțulalimentar.ro că o creștere a capacității de prelucrare a semințelor de floarea soarelui ar putea fi obținută prin reducerea procesării semințelor de rapiță. În aceste condiții, România poate crește exporturile de ulei brut, pe care partenerii din țările vestice îl pot rafina.

Oricum, o cantitate anuală de peste 1.350.000 t de semințe de floarea soarelui ajunge pe piața comunitară. Cei mai mari cumpărători din UE 27 sunt Bulgaria, Olanda, Franța, Spania și Portugalia. Achizițiile românești de pe piața europeană sunt de aproximativ 70.000 t.

sursa agridata.ec.europa.eu

foto cover lantulalimentar.ro


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

Write A Comment