România a importat, în anul comercial octombrie 2020/septembrie 2021, din afara Uniunii Europene, o cantitate totală de 63.270 tone de tomate. Aceasta este cea mai mare cantitate importată de țara noastră în ultimii zece ani. Creșterea față de anul comercial 2019/2020 este de aproape 10.000 de tone. Nivelul cel mai de jos al importurilor a fost atins în anul comercial 2012/2013, 11.161 t, dar în următorul an, cantitatea aproape s-a dublat, ajungând la 21.422 t.

Interesant de observat că importurile de roșii din afara UE ajunse pe piața românească aproape s-au dublat în chiar primul an de aplicare a programului guvernamental ”Tomate românești”. Astfel, între octombrie 2016/septembrie 2017, cantitatea importată a făcut un salt de la 28.823 t la 44.081 t. În mod cu totul inexplicabil, în luna iunie 2017, când au ieșit pe piață roșiile românești subvenționate cu 3000 euro/2 tone/1000 mp, au intrat în România 2.365 t roșii, față de numai 993 t intrate în iunie 2016.  În iulie 2017, în plin sezon de recoltare a tomatelor românești, am importat 803 t, față de 116 t în 2016.

În anul comercial 2017/2018, importurile din afara UE au crescut la 48.136 t. De remarcat însă că în lunile iunie și iulie, importurile au scăzut la 395 t, respectiv 328 t.

În anul comercial 2018/2019, importurile de tomate din afara UE au înregistrat un recul, la 42.809 t, dar în lunile iunie și iulie au crescut la 1582 t, respectiv 1776 t.

În sezonul 2019/2020, deși programul guvernamental ”Tomate românești” a fost derulat și de cabinetul liberal condus de Ludovic Orban, importurile din afara UE au sărit la 54.461 t.  În iulie au intrat în țară, cu precădere din Turcia, 2.404 t, iar în iulie 407 t. În mod paradoxal, în anii în care statul român a acordat un ajutor de minimis cultivatorilor de tomate, având ca obiectiv, printre altele, reducerea importurilor de tomate, importurile au crescut!

În anul comercial 2020/2021, cum am spus, cantitatea totală a sărit la 63.270 t. În iunie au intrat în țară 4478 t, iar în iulie 1876 t. În acest an, guvernul liberal a modificat programul, ca să acopere mai multe specii de legume, dar a impus ca perioadă de livrare luna noiembrie și a redus ajutorul la 2210 euro beneficiar.

Cel mai important furnizor de tomate pe piața românească este Turcia. În anul comercial 2020/2021, au sosit de acolo 61.074 t. Practic, diferența acoperită de alți furnizori din afara UE este de numai 2.196 t.

În anul 2019/2020, am cumpărat din Turcia 49.714 t, diferența acoperită de alți furnizori din afara UE fiind de 4.747 t. Cantitatea cea mai mică de roșii turcești a fost importată în 201/2013: 9783 t.

Importurile din Turcia au început să ia avânt încă din 2017, când au sărit peste 40.000 t. România a ajuns să importe în 2020 o cantitate aproape dublă de tomate din Turcia și alte țări din afara UE față de cea furnizată de partenerii din UE: 57.677 t vs. 31.704 t.

În total, în 2020, România a importat 89.381 t de roșii. Producția internă a fost 441.100 t. În ciuda aplicării constante a programului Tomate românești, producția a înregistrat fluctuații după 2017: 435.100 t în 2017, 464.000 t în 2018, 436.600 t în 2019. Vârful a fost atins, în ultimii zece ani, în 2011: 590.100 t. Chiar și atunci, tot am importat 17.640 t.

Raportul producție-importuri este, în prezent, de 4 la 1: la patru kg de roșii din producția internă consumăm 1 kg de roșii din import. Exporturile sunt nesemnificative.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a anunțat de mai multe ori revenirea la programul Tomate românești, lansat de PSD în 2017 și care a costat bugetul de stat, până în prezent, aprox. 100.000.000 de euro.

Ministrul a precizat însă că programul ”evident va fi îmbunătățit”. Lantulalimentar.ro opinează că sunt cel puțin trei direcții în care programul poate fi îmbunătățit: 1. obținerea unor recolte sănătoase pentru consumator, prin încurajarea respectării bunelor practici agricole și descurajarea nerespectării acestora  prin controlarea aplicării pesticidelor; 2. încurajarea fermierilor să se asocieze pentru a putea stabili o relație comercială funcțională cu hypermarketurile și 3. utilizarea energiilor alternative pentru a asigura în sere și solarii căldura și lumina necesare plantelor.  Ar trebui renunțat la ambiția ca legumicultorii să producă tomate timpurii. Acest fapt este costisitor și favorizează nerespectarea bunelor practici agricole. Preferabil ar fi ca fermierii să fie stimulați să producă roșii în sezonul tradițional. Programul este finanțat din fonduri publice și trebuie avut în vedere consumatorul final, satisfacerea acestuia printr-un bun raport calitate-preț.

Din păcate, suprafața cultivată cu legume proaspete, inclusiv pepeni și căpșune, certificată în sistem ecologic a scăzut la mai mult de jumătate față de nivelul maxim din 2014. Atunci, erau în România 1928,36 ha, anul trecut au fost 847,49 ha, un mic progres față de 2019, când au fost cultivate în sistem ecologic numai 804,29 ha.


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

Write A Comment