Prețul porumbului este în creștere, atât în România, cât și pe piețele internaționale. În portul Constanța, FOB, prețul unei tone de porumb a urcat la 243,13 euro/tonă. La depozit, Oltenia DEPSILO, a coborât la 189,54 euro/t, dar recent a fost 203 euro/t și este mai mare decât în același interval al anului comercial 2019/2020, 163,15 euro/t.

În Franța, la Bordeaux, tona de porumb a fost exportată, în 4 mai, cu 255 euro, preț mai mare cu 55% decât anul trecut în același interval.

În Statele Unite, prețul la export a fost 265-267 euro/t, mai mare cu 98% decât anul trecut.

Prețul porumbului exportat a urcat și în Ucraina, 235 euro/t față de 160 euro/t, în mai, anul trecut.

Sezonul agricol 2021 se anunță foarte bun pentru cultura porumbului, dar recoletele bune estimate nu vor conduce la o scădere a prețurilor.

Preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu a declarat recent pentru Agerpres ”că şi în cazul porumbului, care abia se însămânţează, preţul din noua recoltă, care va fi în toamnă, este aproape similar cu cel al grâului, “un lucru foarte rar întâlnit”.

Creșterea prețului porumbului, cultură afectată grav de seceta de anul trecut, este resimțită și de crescătorii de animale.

”Am cumpărat porumbul cu 1 leu. Anul trecut l-am luat cu 0,50 de bani. Am dat dintr-un foc 2000 de lei, azi, la târg”, a declarat pentru Lantulalimentar.ro, Gheorghe Gaidargi, oier din județul Buzău.


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

Write A Comment