În 2003, au fost produse în țară 48.100 t de brânză de toate sortimentele. În 2019, cantitatea totală a ajuns la 96.400 t.

În țara vecină, Ungaria, producția totală anuală a scăzut: de la 158.240 t în 2003, la 86.130 t în 2019.

Un regres a înregistrat și Slovenia: de la 24.410 t în 2003, la 15.800 t în 2019.

Toate celelalte state membre au crescut însă producția internă de brânză. De pildă Germania, cel mai mare producător la nivel european, a produs în 2019 o cantitate totală de 2.297.400 t, față de 1.816.410 t în 2003.

Exporturile de brânză ale României sunt nesemnificative, dar au înregistrat o oarecare creștere: de la numai 300 t în 2007, anul aderării la Uniunea Europeană, la 2.200 t în 2019. Principalul client al brânzei românești este Marea Britanie ( aprox. 1400 t ). Aceasta este cantitatea vândută în afara uniunii. Pe piața europeană, anul trecut am vândut un pic peste 12.000 t de brânză. Cea mai mare cantitate, peste 5600 t, a ajuns în Grecia. În total, vindem aprox. 17.000 t pe an.

În schimb, cumpărăm tot mai multă brânză produsă în statele Uniunii Europene. În perioada ianuarie – iulie 2021, am cumpărat 56.327 t, cu 16% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut ( 48.502 t ). În perioada ianuarie – iulie 2019, cantitatea cumpărată de pe piața europeană a fost 42.970 t.

Anul trecut, cantitatea totală a fost 85.162 t, aproape cât producem în țară. Cel mai mare furnizor este Germania, 40.535 t, urmată de Polonia, 15.605 t.

În ce privește prețul laptelui de vacă, acesta este printre cele mai mici din Uniunea Europeană. În septembrie 2021, prețul laptelui crud a fost 30,32 euro/100 kg. Mai mic a fost numai în Portugalia, 29,87 euro/100 kg.

Din cauza prețului mic oferit de procesatori pentru lapte, numeroși crescători de vaci pentru lapte, din zona micilor fermieri, preferă să vândă laptele și brânzeturile unor abonați și nu procesatorilor.

Acest fapt poate explica și de ce marii procesatori apelează la importuri. În ciuda unor date vehiculate în media autohtonă, importurile de lapte crud nu depășesc 15-20% din producția internă, care este de aprox. 4.000.000 t pe an. Din aceasta numai 1.300.000 t este colectată de procesatori.

Sectorul creșterii vacilor pentru lapte, din cauza prețului mic oferit de procesatori, dar și din cauza unei productivități scăzute a vacilor din numeroase ferme, trece printr-o perioadă nefavorabilă, reflectată și în scăderea efectivului național de vaci pentru lapte.


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

Write A Comment