105.727 de ovine și 1.613 bovine din România se află pe 11 nave, a căror circulație a fost stopată în 25 martie 2021, din cauză că o navă încărcată cu containere a eșuat și a blocat accesul prin Canalul Suez, care face legătura între Asia și Europa, asigurând tranzitarea a 12% din volumul mondial din mărfuri. În total, au fost blocate 158 de nave, potrivit Reuters, pagubele produse comerțului mondial ajungând la 400.000.000 de dolari pe oră.

”Reprezentanții exportatorilor au informat că starea de sănătate a animalelor este bună, există suficiente stocuri de furaje și apă și s-au făcut demersuri pentru suplimentarea acestora. În funcție de evoluția situației, s-au luat în calcul și alte opțiuni, cum ar fi debarcarea animalelor în alte porturi din state aflate în apropierea zonei și continuarea tranzitului până la destinație pe cale rutieră, cu feribotul sau chiar returnarea în portul Constanța”, a comunicat ANSVSA. Oile românești se aflau în drum spre țări musulmane din Golful Persic.

Vaporul Ever Given, încărcat cu containere comerciale și având o lungime de 400 m și o lățime de 59 m, un veritabil gigant al navigației mondiale, ar fi eșuat din cauza vântului puternic însoţit de o furtună de nisip care a redus vizibilitatea.

Ever Given, blocată în Canalul Suez, sursa foto g4media.ro

Autoritățile estimau că va dura câteva săptămâni până când vaporul va fi dizlocat și navigația prin Canalul Suez reluată, dar operațiunile de deblocare au dat rezultate după numai câteva zile: luni dimineața, 29 martie, nava a fost dizlocată în proporție de 80% și ambarcațiunile mici au reușit să-și reia circulația. Nu există deocamdată informații oficiale despre situația celor 11 nave încărcate cu ovine și bovine din România.

Nava Ever Given aparține companiei japoneze Shoei Kisen Kaisha Ltd și se află sub contract de închiriere cu firma Evergreen Line din Taiwan, potrivit siteului Livemint.com, care mai informează, citind un reprezentat al firmei din Japonia, că echipajul este format din 25 de marinari din India, care sunt în siguranță.

Companiile care au încheiat contracte de asigurare pe transportul containerelor cer achitarea acestor polițe, sumele ridicându-se deja la milioane de dolari. Deocamdată, nu este sigur cine anume ar trebui să plătească aceste polițe: firma japoneză sau firma din Taiwan? Până atunci proprietarul navei și-a cerut scuze pentru accident: ”Am dori să ne cerem scuze tuturor părților afectate de acest incident, inclusiv echipajelor navelor care călătoresc sau care intenționează să călătorească prin Suez Canal”.

Ever Given încărcase containerele în câteva porturi din China, având destinația finală portul olandez Rotterdam. Canalul Suez este cea mai importantă arteră de legătură între Asia și Europa, fiind construit în sec. XIX, dar recent i-au fost adăugate alte facilități, vaporul eșuând tocmai în această nouă zonă a canalului. O alternativă majoră la această rută maritimă este artera rutieră și feroviară numită ”Drumul Mătăsii/Silk Road”, care traversează Asia, fiind promovată intens de China.

foto cover @Lantulalimentar.ro

evomag.ro

Write A Comment