Întâlnim deseori pe internet și în presă afirmația că în agricultura colectivistă erau utilizate puține pesticide, din cauză că unitățile de producție ( IAS și CAP ) și micii proprietari nu ar fi dispus de prea mulți bani ca să le cumpere. Eram săraci, dar curați. Ce să mai, agricultura comunistă se apropia de o veritabilă agricultură ecologică!

Ion Toncea, cercetător în domeniul agriculturii bio, a declarat recent într-un reportaj difuzat de Realitatea TV că exista și un control riguros din partea autorităților:

 „Păi, te controla, n-aveai voie să depășești o anumită cantitate, erau niște recomandări foarte clare, se calcula la două zecimale doza. Pentru că aceste împrumuturi erau costisitoare, costau îngrășămintele și de aceea noi la Revoluție aveam cele mai curate pământuri din lume”.

Datele FAOSTAT arată că în 1990, anul Revoluției anti-ceaușiste, a fost utilizată în România o cantitate totală de 25.255 t. Nu există date oficiale despre cantitatea folosită înainte de 1989, dar estimăm putea fi aproximativ aceeași sau chiar mai mare.

În 1992, cantitatea totală de pesticide în România a scăzut la 19.898 t, apoi la 15.134 t. În 1993, a urcat la 24252 t, apoi a scăzut din nou. În 2000, agricultura românească a consumat sub 10.000 t și sub această limită a rămas până în prezent. De observat că după aderarea la Uniunea Europeană, chiar dacă pe piață au apărut o mulțime de companii care furnizează pesticide, cantitatea totală a fost în medie de 6500 t și în 2019 a fost de 5346 t. Adică, de cinci ori mai mică decât în 1990 și probabil de cinci-șase ori mai mică decât în anii comunismului, când industria autohtonă avea capacități proprii de fabricare a pesticidelor.

Cercetări ale documentelor secrete din anii comunismului relevă că mâncarea produsă în România avea un conținut ridicat în reziduuri de pesticide. Un raport secret din 1976, citat de Marius Oprea într-un articol publicat de medifax.ro, îi semnala lui Ceaușescu că ”majoritatea produselor agroalimentare conțin reziduuri de pesticide peste nivelul maxim admis”. Raportul înaintat lui Ceaușescu se baza pe informări ale Securității.

Din păcate, autorul articolului susține în a doua parte a dezvăluirilor sale că situația s-ar repeta în prezent cu alimentele care ar ajung pe piața românească din import după un așa numit ”dublu-standard”. Există o diferență uriașă între un aliment care conține urme de pesticide peste nivelul maxim admis și un suc natural care ar putea conține mai multă pulpă de portocală în Spania decât în România! Autorul articolului, se vede bine, nu cunoaște problematica agro-alimentară europeană.

Un alt cercetător, istoricul Mircea Demetriade, a semnalat un alt document, al unei cercetătoare din Ploiești, care descoperise o substanță cancerigenă, în câteva loturi de salam, dar autoritățile comuniste au mușamalizat cazul.

Concluzia este că agricultura comunistă consuma cantități mult mai mari de pesticide decât agricutura din prezent. Este posibil ca micii proprietari din cătune izolate să fi utilizat cantități mici sau deloc, însă în agricultura de stat pesticidele erau folosite masiv. Imaginile idilice cu bunicuțe care cultivau tomate în grădina lor ”fără să le stropească” sunt mai degrabă manipulatoare. Nu ele erau reprezentative pentru agricultura socialistă, ci unitățile de producție, IAS și CAP, care aprovizionau comerțul intern și fabricile de procesare și livrau și la export.


Dacă ți-a plăcut acest articol, sprijină și tu Lanțul Alimentar donând orice sumă aici: RO89RNCB0072170905570001 (RON)

1 Comment

  1. Manipulare ordinară. Cantitatea de îngrășăminte cu pesticide înainte de 1990 era distribuită pe o suprafață de cateva ori, dacă nu chiar zeci de ori mai mare decât după acest an. Distrugerea CAP, IAS și a fermelor de stat a stopat producția agricolă centralizată.
    Mai multe studii au constatat diferența de calitate dintre aceleași produse vândute în țările din vestul Europei și cele vândute în România. De ce afirmați că românul respectiv nu știe ce vorbește?
    În ultimii ani, fermierii români folosesc îngrășăminte, ierbicide și diverse tratamente cu conținut ridicat de pesticide, tocmai pentru a reuși să țină pasul în competiția cu produsele ieftine importate. Hrana e din ce în ce mai slaba calitativ (nutritiv), dar frumoasă. E o politica mondială de indepartare a micului producător și întărirea marilor corporații care produc pe suprafețe mari, folosind soluții tehnice (otrăvuri, îngrășăminte de sinteza, hormoni etc) care reprezintă o agricultură nesustenabilă.
    Viitorul e negru, iar noi, majoritatea ignorăm aceste lucruri.

Write A Comment